Şase persoane care recrutau terorişti, interpelate la Sankt-Petersburg

Şase cetăţeni din ţări ale Asiei Centrale au fost interpelaţi la Sankt-Petersburg pentru că intenţionau să recruteze "terorişti", a anunţat, miercuri , antena locală a Comitetului de anchetă.   

07 apr. 2017, 08:30
Şase persoane care recrutau terorişti, interpelate la Sankt-Petersburg

Această acţiune a este o lovitură dată de către autorităţile din Rusia care vizează eventualele cercuri „islamiste” după atentatul de la metroul din Sankt Petersburg care s-a soldat, luni, cu 14 morţi şi mai mulţi răniţi.

Anchetatorii au mai precizat că arestările nu sunt, cel puţin pentru moment, legate de autorul atacului de la metrou. Totuşi, cei şase suspecţi au încercat să recruteze „persoane în special din Asia Centrală pentru a comite atentate teroriste”, a mai declarat comitetul de anchetă.

Citeşte şi Autorul atentatului din St. Petersburg, un kârgâz de 22 de ani, identificat după probele ADN. Bilanţul morţilor a crescut la 14 UPDATE

Recrutorii încercau să îşi convingă potenţialii „recruţi” să se alăture unor „grupări armate ilegale” din afara Rusiei şi să „participe la activităţile” organizaţiei jihadiste Stat Islamic şi ale fostului Front al-Nosra (ramura siriană a Al-Qaida care, în prezent, a fost redenumite Fateh al-Cham.

Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliul suspecţilor, unde s-au găsit, între altele, lucrări „islamiste şi extremiste”, au informat surse ale anchetei.

Autorul atacului de la metroul din Sankt-Petersburg a fost identificat ca fiind Akbarjon Djalilov, născut în Kîrgîstan, în 1995. Avea 22 de ani şi trăia în Rusia din 2011 şi avea cetăţenie rusă.