Satul Patru Fraţi, din Ialomiţa, este cel mai semnalizat sat din România VIDEO

Patru Fraţi este cel mai semnalizat sat din România. Peste două sute de indicatoare rutiere, montate unul după altul, parcă special pentru a-i zăpăci pe şoferi, fac din localitatea din Ialomiţa un veritabil poligon auto. Sătenii au început deja să le smulgă şi să le care acasă, potrivit România TV.

13 sept. 2014, 09:14
Satul Patru Fraţi, din Ialomiţa, este cel mai semnalizat sat din România VIDEO

Peste două sute de indicatoare rutiere sunt montate unul după altul în satul Patru Fraţi, comuna Adâncata din judeţul Ialomiţa.

Din loc în loc, şoferii trebuie să oprească maşina pentru a descifra puzderia de semne. Imediat ce trec de o curbă periculoasă ei sunt avertizaţi brusc că urmează o trecere de pietoni, iar după o altă curbă, că trebuie să reducă viteza şi că urmează să se intersecteze cu un drum fără prioritate.

Şoferii spun că n-au timp nici măcar să observe indicatoarele în trafic. Doar căruţaşii au timp să le admire.

Primarul susţine că satul Patru Fraţi este un model în ceea ce priveşte semnalizarea. Singura condiţie este ca indicatoarele rutiere să nu fie furate.

Montarea indicatoarelor buclucaşe, dar şi reabilitarea drumurilor din zonă s-au făcut pe banii Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Primarul comunei Adâncata spune că n-a dat niciun ban din bugetul local pentru semnele de circulaţie pe care sătenii au început să le fure.