Scandal la şcoală din cauza unui băieţel cu ADHD. Copiii sunt terorizaţi de colegul de clasă, unul a fost strâns de gât

Scandal monstru la o școala din Constanța unde elevii sunt terorizați de un coleg cu ADHD. Părinţii celorlalţi copii se plâng că pe zi ce trece devine tot mai violent. În timp ce autorităţile spun că fac tot ce este posibil pentru ca elevul să se integreze în colectivitate, alţi doi copii au fost bătuţi la şcoală.

RomaniaTV.net
10 mai 2017, 11:03
Scandal la şcoală din cauza unui băieţel cu ADHD. Copiii sunt terorizaţi de colegul de clasă, unul a fost strâns de gât

Un băiețel de 8 ani și-a învinețit un coleg de clasă, iar pe altul l-a strâns de gât. Părinții spun că au ajuns la capătul puterilor şi stau cu frică atunci când îşi trimit copiii la şcoală.

„Iese plangand, deci eu nu mai pot rezista, eu pentru copilul meu. Acasa stau 4 ore cu teamă. Oare i se intampla ceva copilului meu”, spune mama unui copil.

„Noi îl cunoaştem pe el de la grupa pregătitoare când a mai fost la noi în clasă. Dânşii nu ştiu ce au făcut că nu au putut să se acomodeze cu el”, spune o altă mamă.

Potrivit România TV, directorul unității spune că în școală sunt 13 copii cu cerințe educaționale speciale care s-au integrat perfect, însă nu și acest minor.

„Singura perioada când copilul a fost liniştit şi cursurile s-au desfăşurat normal a fost când el a fost instituţionalizat la centrul de plasament. Atunci suntem convinşi că acest copil şi-a luat tratamentul. Este pe zi ce trece din ce în ce mai violent”, spune directoarea şcolii.

Băiatul de clasa a II-a este crescut doar de bunică, după ce părinții s-au despărțit și au plecat în străinătate. Femeia spune că micuțul suferă că nu are familie și în plus, la școală, ar fi marginalizat de colegi și din această cauză devine agresiv. Până acum însă, nu a fost găsită nicio soluție pentru integrarea băiatului dar, mai ales, pentru protejarea celorlalți copii.

Citeşte şi: Copiii cu ADHD, condamnaţi de un sistem de educaţie bolnav: „Profesorii nu sunt, nu au fost pregătiţi să gestioneze astfel de situaţii”