SCANDAL la Senat: PNL i-a cerut DEMISIA lui Tăriceanu

PNL a cerut, miercuri, în plenul Senatului, demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a acuzat de interpretarea votului în cazului lui Dan Şova, scăpat de arestare săptămâna trecută. 

01 apr. 2015, 09:13
SCANDAL la Senat: PNL i-a cerut DEMISIA lui Tăriceanu

Plenul Senatului urmează să decidă, miercuri, dacă dă undă verde solicitării DNA de arestare a lui Darius Vâlcov.

Dezbaterile în plen au generat dispute, PNL cerând demisia şefului Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru interpretarea votului în cazul lui Dan Şova. 

Senatorul PNL Cristian Bodea a citit, în plen, un text de demisie pe care i l-a înmânat lui Tăriceanu, pentru „a-l executa”.

Bodea a precizat că decizia în cazul votului pentru arestarea lui Dan Şova a fost „o faptă cu premeditare, pusă la cale în laboratoarele PSD şi executată cu minuţiozitate de preşedintele Senatului”.

CITEŞTE ŞI DARIUS VÂLCOV, în faţa unei noi ARESTĂRI. Senatul votează a doua cerere a DNA

Pentru aceste motive, grupul PNL a cerut preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu să „execute” şi următorul text:

Demisie, subsemnatul Călin Popescu Tăriceanu, demisionez prin prezenta, din funcţia de preşedinte al Senatului începând de astăzi, 1 aprilie 2015. Motivez demisia prin faptul că în cazul cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, am încălcat flagrant Constituţia României, care stipulează că legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră şi am nesocotit deciziile Curţii Constituţionale”, a citit Bodea, de la tribuna Parlamentului.

Senatorul liberal i-a înmânat lui Călin Popescu Tăriceanu textul „demisiei”, pentru a a-l executa.

„Aţi făcut o compunere foarte frumosă, e bună de citit la televizor. Cu toate că văd că nu respectaţi Regulamentul, ca să nu se interpreteze ca o limitare a libertăţii la expresie, v-am lăsat să ţineţi tot speech-ul„, a spus Tăriceanu, în replică la solicitarea PNL.

CITEŞTE ŞI Tăriceanu, după modificarea Regulamentului Senatului: În cazul ŞOVA nu se mai poate face nimic

Senatul a modificat articolul din Regulament care l-a scăpat pe Dan Şova de la arestare. Plenul a decis să pună astfel Regulamentul în acord cu prevederile Constituţiei, stabilind că Senatul hotărăşte asupra cererii de reţinere şi arestare cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi. Cererea pentru arestarea lui Dan Şova nu a trecut de plen, întrucât s-a ţinut cont de numărul total al senatorilor. Decizia a fost contestată la CCR.