Scandal uriaş la Spitalul Al. Obregia. Achiziţii la preţuri triple, medicii şi asistentele sunt revoltaţi împotriva managerului

Peste 30 de medici și asistente de la Spitalul Alexandru Obregia, dintre care doi directori și 11 șefi de secție, au adresat un memoriu către Gabriela Firea, împotriva managerului Monica Boer. În plus, o investigaţie tolo.ro relevă preţuri triple de achiziţie făcute de manager, pentru spital.

22 mart. 2017, 10:26

Pe 23 februarie 2017, 33 de cadre medicale de Spitalul Al. Obregia, fostul Spital 9, au semnat un memoriu împotriva managerului Monica Boer. Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află unitatea, nu le-a dat însă niciun răspuns, deşi a trecut aproape o lună, potrivit tolo.ro.

Doctorii și asistentele ”o atmosferă tensionată”, ”expresii vulgare și necontrolate ale doamnei manager” Monica Boer. Pe 13 martie ei au formulat un nou memoriu, în care au cerut demiterea managerului. „Lucrăm cu creierul omului bolnav și ne expunem viața și sănătatea unor factori de stres foarte mari. Suntem sătui de insultele, înjurăturile și amenințările managerului„, spun cei 33 de semnatari.

Managerul Monica Boer a intrat în birou și ne-a spus că suntem autiste și că îi vine să ne dea foc!„, exemplifică Maria Badea, fost angajat la Resurse Umane.

În plus, investigaţia relevă achiziţii de echipamente de la firme „da casă”, la preţuri mult peste cel al pieţei, uneori  chiar de trei ori mai mari. Spitalul plătește pe un perimetru computerizat tip Humphrey suma de 28.900 de euro, cu aproape 13.000 de euro mai mult decât preţul normal. De asemenea, un spirometru tip Pro Plus BTL-80 este achiziţionat de Spitalul Al. Obregia cu 7.000 de euro, în timp ce preţul real este de 2.300 euro.