Scandalul facturilor în avans ia amploare. ANRE, în control la CEZ pentru facturarea energiei anticipat

Direcţia Generală Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie este în control la furnizorul de energie electrică pentru regiunea Olteniei CEZ. Echipa ANRE verifică dacă modul de facturare al clienţilor respectă reglementările în vigoare. În cadrul acestui control se va verifica inclusiv practica de introducere în factură a consumurilor estimate, acelaşi tip de practică pentru care furnizorul de gaze GDF Suez a primit o amendă de 200.000 de lei şi i s-a interzis să mai continue în acelaşi fel.

09 nov. 2015, 06:56
Scandalul facturilor în avans ia amploare. ANRE, în control la CEZ pentru facturarea energiei anticipat

ANRE este în control la furnizorul de energie electrică pentru regiunea Olteniei CEZ pentru facturarea energiei în avans. „Activitatea de furnizare a energiei electrice la clienţii finali trebuie să fie în concordanță cu prevederile cadrului de reglementare în vigoare (inclusiv cele privind introducerea estimărilor de consum în factură), iar pentru verificarea modului în care sunt respectate reglementările emise, Direcția generala control din cadrul ANRE desfăşoară in acesta perioada o acțiune de control la compania CEZ”, precizează, în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii Autorităţii.

GDF Suez a luat amendă deja pentru aceeaşi practică.

Citește și: GDF SUEZ, reacţie în urma scandalului privind facturarea

CEZ riscă o amendă de până la 250.000 de lei. Compania a fost deja somată oficial de către ANRE să înceteze cu practica facturării în avans a consumului de energie şi avea la dispoziţie, din 18 octombrie, 30 de zile pentru a răspunde acestei somaţii.

Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ a prezentat şi cele două variante de care dispun cehii pentru a rezolva această situaţie. „Recunoaşte că a greşit, opreşte această practică, îi amendăm pentru această practică, sau nu recunoaşte, continuă cu acest mod de facturare şi atunci declanşăm control la ei. Atunci va fi foarte clar cine are dreptate şi cum stă situaţia cu adevărat”, arată preşedintele ANRE.