Scapă de stres în câţiva paşi simpli. Vezi ce trebuie să faci

Stresul este una dintre cele mai mari probleme pe care le au oamenii zilelor noastre. Ne trăim viaţa pe "repede-înainte" şi nu avem timp să ne oprim să ne bucurăm de ceea ce realizăm. Suntem într-o fugă continuă şi mereu la un pas de a ceda nervos. Citiţi în continuare pentru a afla metode de a scăpa de stres.

RomaniaTV.net
07 apr. 2012, 15:33
Scapă de stres în câţiva paşi simpli. Vezi ce trebuie să faci

Problemele financiare, cele din familie, supărările cu sănătatea noastră sau a celor apropiaţi, termenele limită de la serviciu – toate sunt elemente care ne fac să fim foarte stresaţi şi mai mereu la un pas de o cădere nervoasă.

Vă propunem mai jos câţiva paşi simpli pe care puteţi să-i faceţi în lupta cu această „boală” a începutului de mileniu.

1. Preia controlul asupra propriei vieţi şi ia-ţi câteva momente în care să te gândeşti la ceea ce ai şi cât de bucuros ar trebui să fii. Înainte de a te gândi la ceea ce-ţi lipseşte (material sau emoţional), fii recunoscător pentru ceea ce AI. Nu te mai gândi la lucrurile pe care nu le poţi controla.

2. Fii conştient că mereu ai posibilitatea de a alege. Este valabil şi în viaţa personală, şi în cea profesională. Nu uita că poţi să spui „nu” atunci când ţi se cere să faci un lucru pe care nu-l doreşti sau pe care nu-l consideri potrivit.

3. Spune-ţi ceva pozitiv în fiecare dimineaţă, imediat ce te trezeşti. Gândirea pozitivă îţi va da o energie pozitivă, care te va ajuta pe tot parcursul zilei.

4. Organizează-te! Fă-ţi o listă cu ceea ce vrei să realizezi. Atenţie, însă! Nu-ţi impune obiective nerealizabile, deoarece efectul va fi exact invers, iar eşecul îţi va aduce frustrare şi dezamăgire de sine. Stabileşte-ţi priorităţile şi începe cu lucrul cel mai important de realizat. În plus, este important ca obiectivul cel mai neplăcut să fie îndeplinit cât mai devreme, pentru a scăpa de o grijă. Nu uita că lista ta TREBUIE să cuprindă şi o PAUZĂ! Pentru că prea multă concentrare oboseşte creierul şi creează stres. Dacă totuşi nu reuşeşti să îndeplineşti toate punctele de pe listă, nu uita că urmează o nouă zi, în care obiectivele nerealizate pot deveni priorităţi pe agenda ta.

5. Pentru a şti cum să scapi de stres, este foarte important să identifici elementele şi/sau situaţiile care ţi-l provoacă, pentru ca ulterior să le eviţi.

6. Nu îţi mai face griji pentru lucrurile pe care oricum nu le poţi schimba. A învăţa să accepţi lucrurile aşa cum sunt este un pas important în lupta pentru eliminarea stresului din viaţa ta, chiar dacă nu este unul foarte uşor de făcut.

7. Asumă-ţi propria viaţă şi trăieşte-o aşa cum vrei. Este mai puţin stresant să iei decizii şi să acţionezi aşa cum ai dori, decât să asişti neputincios la ceea ce au hotărât alţii în ceea ce te priveşte.

8. Respectă-te! Dă o mai mare importanţă aspectului fizic, pentru că îţi va creşte încrederea în tine însuţi şi îţi va da un plus de energie. O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată este foarte importantă atunci când ai o viaţă stresantă. Bea multă apă (sucurile, alcoolul şi cofeina nu fac altceva decât să-ţi crească nivelul de stres) şi nu neglija somnul.

9. Fă sport! În timpul exerciţiilor fizice, organismul eliberează endorfină, hormon care ajută la diminuarea nivelului de stres. Atenţie! Deşi şi ea eliberează endorfină, ciocolata trebuie evitată pe cât posibil.

10. Ascultă muzică! Stresul poate declanşa reacţii emoţionale intense. Foloseşte-le! Melodia preferată te va ajuta cu siguranţă să eliberezi sentimentele negative.

11. Gândeşte în perspectivă. Vizualizează situaţiile stresante care se anunţă şi fă-ţi un plan privind felul în care o vei gestiona, spunându-ţi că vei reuşi.

12. Umorul te poate ajuta să depăşeşti situaţiile stresante, pentru că, nu uita, a lua lucrurile prea în serios se poate dovedi foarte stresant. Nu e nimic rău în a vedea din când în când şi partea amuzantă a lucrurilor.

13. Vorbeşte cu prietenii. Este foarte important să nu ţii doar pentru tine lucruri care te fac să fii tensionat. Asta nu poate decat sa te streseze şi mai tare.

14. Mestecă gumă! Studiile au demonstrat că mestecatul în sine te ajută să diminuezi stresul. Probabil de aceea oamenii foarte stresaţi au tendinţa de a mânca mult prea mult. Guma de mestecat este o variantă mai sănătoasă.

15. Relaxează-te! Fă o baie, ia-ţi timp doar pentru tine, în care să aplici tehnici de relaxare sau de respiraţie sau în care să stai pur şi simplu în pat cu ochii închişi şi să încerci să-ţi goleşti mintea de toate elementele „nocive”.