Scenariu TULBURĂTOR. Gigi Becali a ajuns în puşcărie pentru că a încălcat ULTIMA DORINŢĂ a tatălui său

Faptul că Gigi Becali a ajuns să facă puşcărie pare a nu fi deloc întâmplător, pentru superstiţioşi. Omul de afaceri a încălcat, se pare, ultima dorinţă a tatălui său, care l-a avertizat să nu intre în politică şi să nu devină lacom, în caz contrar urmând să intre în puşcărie.

05 aug. 2014, 11:39
Scenariu TULBURĂTOR. Gigi Becali a ajuns în puşcărie pentru că a încălcat ULTIMA DORINŢĂ a tatălui său

Gigi Becali a vorbit mereu despre tatăl său ca despre o „icoană”, dar se pare că i-a încălcat chiar ultima dorinţă, lăsată cu limbă de moarte: aceea ca fiul său să nu intre niciodată în politică şi să nu devină prea lacom, în caz contrar prezicându-i că va ajunge în puşcărie. Astfel, faptul că omul de afaceri este acum după gratii pare a fi parte a unui scenariu tulburător.

„Pe patul de spital mi-a arătat un singur deget şi mi-a spus „O sută”. Mi-a completat apoi: „Să nu creşti mai mult de o sută de oi şi să nu intri niciodată în politică! Altfel ajungi la închisoare!”. Într-adevăr, sfaturile acestea nu le-am ascultat”, mărturisea Gigi Becali în urmă cu câţiva ani, într-un interviu pentru Fanatik.

Citeşte şi Gigi Becali îşi scrie memoriile în Penitenciarul Poarta Albă

Becali a povestit că tatăl lui era speriat de lăcomia sa şi îi spunea mereu să nu îşi cumpere maşini scumpe, fiindcă va avea probleme: „Tata mă ştia că sunt lacom. De câte ori îi spuneam că vreau să-mi iau Mercedes pe timpul ăla, se enerva, mă înjura şi-mi spunea: „Mă, eşti nebun?! Păi Vizureanu, care-i prim-secretar, merge cu Dacia şi tu… A doua zi după ce intră Mercedesul în curte, mă arestează şi pe mine, şi pe tine!”. Discutam cu tata şi încerca să mă calmeze, ca să zic aşa”.

La România TV, Gigi Becali povestea anul trecut, cu puţin timp înainte de a intra în puşcărie, că tatăl său este pentru el ca o icoană: „Eu il iubeam pe tata, si acum pentru mine e icoana vie. Cand il visez pe tata, a doua zi  dimineata cant, sunt fericit. Il visez si stiu ca sunt in somn, dar zic stai mai mult, fii mai real. L-am iubit asa mult; eu tot ce fac ma intreb «i-ar placea lui tata asta?». Daca nu i-ar placea, nu mai fac”.