Scene cutremurătoare la mănăstirea Prislop. Mormântul părintelui Arsenie Boca a fost profanat

Mormântul părintelui Arsenie Boca a fost profanat vineri seara. Alerta a fost dată de măicuţele de la mănăstirea Prislop. După câteva ore de căutări, făptaşul a fost găsit în pădurea din apropierea mănăstirii. El este audiat.

13 iun. 2015, 05:07
Scene cutremurătoare la mănăstirea Prislop. Mormântul părintelui Arsenie Boca a fost profanat

Vineri seara, în jurul orei 23.00, un apel de urgenţă la 112 anunţa că cineva sapă la mormântul lui Arsenie Boca şi că ceva necurat se întâmplă. Poliţiştii şi jandarmii au sosit rapid la faţa locului, însă făptaşul a reuşit să dispară în noapte. Omul reuşise să sape o groapă de aproximativ 50 de centimetri. Un bărbat de 45 de ani a fost prins câteva ore mai târziu de poliţişti şi a fost dus la audieri.

Citeşte şi Un astrolog decriptează minunile lui ARSENIE BOCA. Mesajul palmelor Sfântului Ardealului

Oamenii legii spun că bărbatul are antecedente.

„Personalul bisericii a sesizat poliţia că un bărbat se află în zona mormântului părintelului Arsenie Boca. O echipă s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că sesizarea se confirmă. În apropierea mănăstirii a fost identificat şi prezumtivul autor. Este vorba de un bărbat de 45 de ani din judeţul Maramureş. Suspectul este în sediul poliţiei oraşului Haţeg unde este audiat pentru fapta comisă. S-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte. Poliţiştii investighează pentru a stabili cu exactitate împrejurările, circumstanţele şi motivele care l-au determinat pe suspect să comită această faptă. Vorbim despre o infracţiune prevăzută cu închisoare de până la 2 ani. Urmează a se stabili dacă a avut dispernământ în momentul comiterii faptei”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Citeşte şi: Două vedete AU FURAT de la mormântul lui ARSENIE BOCA. Blestemele s-au abătut asupra lor. „Le-am dus înapoi..”

Arsenie Boca a fost unul din cei mai mari duhovnici ai României. A fost arestat, torturat de fosta Securitate și alungat de la mănăstire, pentru convingerile religioase. A lăsat mai multe profeții, unele chiar pe zidurile Bisericii Drăgănescu, pe care a pictat-o. A murit pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Prislop.