Scene revoltătoare pe litoral. Un ponton amenajat pentru persoane cu nevoi speciale, ocupat de turişti de ocazie

Plaja Terapeutică a fost amenajată la intrare în stațiunea Mamaia pentru a oferi copiilor cu probleme momente de relaxare, dar și terapeutice pe malul mării. Din păcate nu toată lumea respectă indicaţiile din zonă şi înţelege scopul construcţiei. Mai multe persoane au fost  fotografiate în timp ce făceau plajă pe pontonul plutitor amenajat pentru copii cu dizabilităţi.

RomaniaTV.net
19 iul. 2018, 08:02
Scene revoltătoare pe litoral. Un ponton amenajat pentru persoane cu nevoi speciale, ocupat de turişti de ocazie

Psihologul Adrian Gemănaru a făcut publică imaginea revoltătoare. Iată ce a scris el pe pagina de Facebook: „Să râzi sau să plângi? Suntem fără scăpare! Deși am prezentat și afișat în mod clar că această plajă frumoasă este realizată pentru persoanele cu nevoi speciale și pentru toți copiii, există adulți ce trec peste orice limita de bun simț. Cum să ocupi un ponton destinat strict copiilor doar că să faci plajă. Cât de lacom și egoist poți să gândești să blochezi distracția copiilor la mare doar că să faci plajă pe pontonul plutitor ? Din ce în ce mai greu !!!”.