SCHIMBĂRI IMPORTANTE pentru români, de la 1 octombrie: Preţuri mai mici la gaze şi taxe mai mici pentru firme

Schimbări majore începând de la 1 octombrie. Firmele plătesc taxe mai mici pentru salariaţi, iar românii achită mai puţin pentru gazele naturale. În plus, cursul de schimb, mai mic de acum, ar putea reduce preţurile la carburanţi, ţigări şi alcool de la începutul anului viitor.

01 oct. 2014, 06:47
SCHIMBĂRI IMPORTANTE pentru români, de la 1 octombrie: Preţuri mai mici la gaze şi taxe mai mici pentru firme

Principala schimbare care intră în vigoare de la 1 octombrie este scăderea cu 5% a contribuţiilor sociale pentru angajatori. Acest lucru înseamnă o economie importantă pentru mulţi întreprinzători. Pentru un singur angajat plătit cu salariul mediu pe economie, spre exemplu, o companie face economie de 120 de lei într-o lună. O companie cu 100 de salariaţi, face o economie de 12.000 de lei lunar, bani care pot fi folosiţi pentru investiţii sau majorări de salarii.

Pensionarii vor fi scutiţi de la plata datoriilor către stat, de la 1 octombrie. Mai mulţi pensionari care au încasat bani în plus de la stat în urma unui calcul greşit al funcţionarilor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială vor fi scutiţi de la plata datoriilor. Această măsură se aplica deja din 27 septembrie şi pentru părinţii aflaţi în aceeaşi situaţie.

O altă schimbare importantă este scăderea preţului gazelor, de care vor beneficia tot firmele. Pentru companii, preţul gazelor naturale scade cu 3,5%, iar pentru anumite şcoli din sudul ţării, scăderea ar putea ajunge la 6 procente.

CITEŞTE ŞI: Bucureştenii pot răsufla liniştiţi. NU vor plăti mai mult la căldură în această iarnă

Populaţia nu va resimţi scăderea preţurilor la gaze naturale, pentru că, deşi iniţial era prevăzută o scădere de 1-2 procente, costul înmagazinării gazelor naturale face ca această scădere să nu se mai resimtă.

Pe baza cursului de la 1 octombrie, se stabilesc accizele valabile de la 1 ianuarie 2015, iar populaţia ar putea beneficia de scăderi de preţuri de la începutul anului viitor, pentru că avem un curs mai mic decât anul viitor, dar şi o inflaţie mult mai scăzută.