Schimbări majore pentru viitorii şoferi: Se cer minim 8 clase pentru obţinerea permisului auto

Un deputat a depus la Parlament un proiect de lege care prevede ca persoanele care doresc să obţină permisul auto trebuie să facă dovada absolvirii a minim 8 clase.

02 sept. 2014, 10:45
Schimbări majore pentru viitorii şoferi: Se cer minim 8 clase pentru obţinerea permisului auto

Deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat că a depus iniţiativa legislativă la birourile Camerei Deputaţilor şi Senatului şi cere discutarea proiectului în comisiile de specialitate. Munteanu vrea ca persoanele care doresc să obţină permisul auto să facă dovada absolvirii a minim 8 clase.  „Pentru mine, şi această iniţiativă legislativă este o prioritate, aşa cum este amnistia fiscală şi ordonanţa cu privire la aleşii locali. Avem nevoie de o astfel de lege pentru că din ce în ce mai multe accidente sunt comise de oameni care sunt analfabeţi”, a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu, potrivit Agerpres.

Parlamentarul consideră că introducerea obligativităţii absolvirii cursurilor gimnaziale va conduce la scăderea numărului de accidente grave. Conform legii actuale, obţinerea permisului auto nu este condiţionată de un nivel minim de studii.

Citeşte şi: RECORD la examenul pentru permisul auto. Află de câte ori pe an se prezintă un botoşănean la examinare