Şcoala începe mai devreme. Structura anului şcolar 2018 – 2019

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie, potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, afişată de Ministerul Educaţiei. 15 septembrie, ziua obişnuită pentru primul clopoţel, pică într-o vineri, aşa că s-a decis devansarea începutului şcolii pentru luni, 10 septembrie. Cât durează şcoala şi când vor avea elevii vacanţe.

RomaniaTV.net
26 aug. 2018, 09:40
Şcoala începe mai devreme. Structura anului şcolar 2018 – 2019

Anul şcolar 2018-2019 începe luni, 10 septembrie, şi va avea 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni).

Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţe

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel, potrivit ordinului ministrului Educaţiei:

  • Vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019)
  • Vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019)
  • Vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019)
  • Vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.