ŞCOLI ÎNCHISE marţi din cauza vremii. Află unde nu se ţin cursuri

Viscolul crează mari probleme în nordul şi centrul ţării. 21 de unităţi şcolare au fost închise luni în 9 judeţe ale ţării din cauza vreme. Potrivit Ministerului Educaţiei, o parte dintre unităţile şcolare închise luni vor avea porţile închise şi marţi, 6 ianuarie. 

05 ian. 2015, 15:48
ŞCOLI ÎNCHISE marţi din cauza vremii. Află unde nu se ţin cursuri

Potrivit edu.ro, inspectoratele şcolare judeţene estimează că marţi, 6 ianuarie, din totalul celor 21 de şcoli închise luni, 14 îşi vor relua activitatea. Vor rămâne închise câteva ŞCOLI din judeţele Vaslui, Alba şi Cluj.

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, luni, 21 de unităţi de învăţământ din 9 judeţe (Alba – 3, Brăila – 1, Cluj – 5, Mureş – 1, Vaslui – 3, Ialomiţa – 1, Iaşi – 4, Sibiu – 2 şi Suceava – 1) nu au putut desfăşura activităţi didactice din cauza condiţiilor meteorologice improprii.

Cursurile neefectuate vor fi recuperate în perioada următoare după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

Veştile meteorologilor nu sunt deloc îmbucurătoare. Vremea se va răci puternic în următoarele zile, temperaturile minime urmând să coboare până la -24 de grade în unele regiuni. De asemenea, vântul va avea intensificări, iar precipitaţiile vor avea un caracter mixt.

PROGNOZA METEO. Marţi, vremea continuă să se răcească, astfel că vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cea mai mare parte a ţării, mai ales în noaptea de marţi spre miercuri când mercurul în termometre va cobori în depresiuni, până în jurul a -24 de grade. Nori, soare şi câteva ninsori slabe va aduce această zi, ninsori prezente local în zona de munte şi în nord-est şi pe spaţii mult mai mici în centru şi sud. Vântul nu dă semne de oboseală şi continuă să sufle cu putere la munte, în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 55…65 km/h, ceea ce înseamnă că zăpada va mai fi spulberată sau viscolită. Temperaturile maxime vor fi pleca de la doar minus 9 grade în estul Transilvaniei şi se opresc la 3 grade în Oltenia.

VREMEA IN BUCURESTI. Marţi se face frig, în special noaptea când vor fi până la -13 grade, în timp ce ziua este încă suportabil, cu cele -1….0 grade prognozate de meteorologi pentru amiază. Este înnorat din când în când şi trecător vom mai vedea câţiva fulgi de zăpadă, înainte să se instaleze gerul.

Citeşte şi ALERTĂ METEO: GER şi VISCOL în următoarele patru zile în toată ţara

PROGNOZA METEO. Miercuri vorbim deja despre instalarea gerului peste ţara noastră. Nici peste zi, în unele zone din ţară, temperaturile nu trec de pragul gerului, adică de minus 10 grade. Sunt anunţate pentru orele prânzului temperaturile de -13 grade în Transilvania până la cel mult -2 grade, izolat, în Oltenia, chiar daca va fi soare şi abia seara se arată câţiva nori ce ar putea aduce pe ici pe colo fulguieli sporadice. Vântul se mai agită prin sud-estul ţării şi în zona montană înaltă, ceea ce înseamnă accentuarea puternică a senzaţiei de frig.

VREMEA IN BUCURESTI. Miercuri este o vreme deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea când temperaturile coboară spre -1 grade, în timp ce peste zi termometrele nu reuşesc să strângă mai mult de -6…-5 grade.