ŞCOLI ÎNCHISE: Videoconferinţă cu inspectorii pentru o analiză a situaţiei din teritoriu

În videoconferința Secretarului de stat, Liviu Marian Pop, cu inspectorii școlari generali s-a discutat situaţia şcolilor afectate de condiţiile meteo.

06 ian. 2017, 13:05
ŞCOLI ÎNCHISE: Videoconferinţă cu inspectorii pentru o analiză a situaţiei din teritoriu

UPDATE ora 20.25 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că luni și marți nu vor fi deschise școlile și grădinițele în București şi Ilfov, în condiţiile în care până miercuri sunt prognozate temperaturi extrem de scăzute.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Liviu Marian Pop, a susținut vineri, 6 ianuarie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți.

Principalele teme de discuție au vizat Statutul elevului, pregătirile privind reluarea cursurilor în condiții optime, luni, 9 ianuarie, și în context, monitorizarea situației unităților de învățământ din județele afectate de condițiile meteorologice, astfel încât deciziile privind eventuala suspendare a cursurilor să fie luate cu maximă operativitate. De asemenea, au fost discutate și chestiuni privind soluționarea unor situații speciale apărute în urma organizării concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar.

Şcolile şi grădiniţele s-ar putea închide din cauza condiţiilor meteo nefavorabile UPDATE

Potrivit legii, inspectoratele Scolare pot decide suspendarea pentru anumite niveluri de învăţământ, iar ulterior se vor lua măsurile corespunzătoare pentru recuperarea orelor pierdute. Precizăm faptul că hotărârea privind susţinerea ori suspendarea cursurilor trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs.

Potrivit prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv a anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Cursurile primului semestru al anului școlar 2016-2017 au început pe 12 septembrie 2016 și se vor încheia pe 3 februarie 2017.