Scriitorul Augustin Buzura a fost înmormântat, miercuri, cu onoruri militare în Cimitirul Bellu, din Capitală VIDEO

Scriitorul Augustin Buzura a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Bellu, din Capitală. Toţi cei pe care i-a avut aproape i-au adus academicianului un ultim omgiu. 

RomaniaTV.net
12 iul. 2017, 18:31

Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare scriitor şi un mare caracter, aşa cum spunea Eugen Simion. Prozator şi eseist, membru al Academiei Române din 1992, Augustin Buzura este autorul a numeroase romane, printre care „Orgolii”, „Vocile nopţii”, „Refugii” sau „Drumul cenuşii”. A fost redactor la revista „Tribuna” din Cluj, preşedinte-fondator al Fundaţiei Culturale Române şi al Institutului Cultural Român. În ultima parte a vieţii, Augustin Buzura a publicat în revista „Cultura”, pe care a condus-o mai mult de 10 ani. Nora sa a mărturisit că în ultimii doi ani scriitorul îşi pierduse vederea.

Aceasta este ultima fotografie a noastră împreună. În mai, la Târgul de Carte Bookfest. Nu mă vedea, dar mă auzea, asculta. De doi ani se purta cu demnitatea unui nevăzător care ştie şi înţelege dintr-odată altfel . Lucra în orb, zâmbea ca şi cum ar fi cunoscut toate detaliile, aveam vorbirile noastre, ca de obicei„, a scris Daniela Zeca Buzura pe pagina sa de Facebook.