Scutul anti-racheta, bruiat de oile unui cioban din Deveselu. Mioarele dau peste cap senzorii americanilor

Americanii de la baza militara Deveselu au declarat razboi total... mioarelor romanesti.

20 nov. 2017, 06:50
Scutul anti-racheta, bruiat de oile unui cioban din Deveselu. Mioarele dau peste cap senzorii americanilor

Strategia Nord-Atlantica se impiedica, la Deveselu, de o turma de oi, care apartin unui fermier local, scrie stirilekanald.ro. Americanii care opereaza la baza militara s-au plans autoritatilor romane ca au probleme cu mioarele de la un saivan din apropiere care le da peste cap senzorii si aparatura militara, pentru ca se plimba nestigherita la cativa metri de gardul unitatii.

Citeşte şi Ministerul rus de Externe: Sistemul american de apărare antirachetă din România ameninţă Rusia

Stapanul animalelor nu vrea nici in ruptul capului sa se mute de acolo, cu toate ca in prezent exista o lege care ii interzice sa ridice o constructie civila in imediata apropiere a bazei militare. Problema este ca ciobanul a ridicat „tabara” pentru oi cu mult inainte ca americanii sa vina la Deveselu si sa instaleze scutul anti-racheta si chiar inainte sa apara aceasta lege.

Barbatul a constestat in instanta hotararea Consiliului Judetean Olt, care il obliga sa demoleze saivanul si sa plateasca o amenda de 3.000 lei pentru constructie ilegala. Omul sustine ca are un titlu de proprietate pe acel teren si ca nimeni nu-l poate obliga sa plece, nici macar NATO.