Deputatul Sebastian Ghiţă: „Ponta şi liberalii au agreat Codul Fiscal Socialist” VIDEO

Deputatul Sebastian Ghiţă susţine că PSD şi PNL au agreat un Cod fiscal orientat spre scăderea TVA şi precizează că lui Victor Ponta "îi convine pentru că e o măsură pentru electoratul de stânga", însă "cei de la PNL se fac de râs".

RomaniaTV.net
21 aug. 2015, 08:53
Deputatul Sebastian Ghiţă: „Ponta şi liberalii au agreat Codul Fiscal Socialist” VIDEO

„Chiar daca au anuntat ca vor sa stimuleze mediul de afaceri cu noul cod fiscal, Ponta, PSD si PNL au agreat un cod fiscal orientat spre scaderea TVA. Lui Ponta ii convine pentru ca e o masura pentru electoratul de stanga dar cei de la PNL se fac de ras.

Am mai spus deja ca cei din mediul de afaceri asteapta masuri liberale. Vor scaderea taxei pe dividende la 5%, vor eliminarea taxei pe stalp si a altor taxe directe si indirecte, vor un regim simplificat de taxare, vor scutirea reala pe impozitul reinvestit, vor cresterea capacitatii firmelor de a se implica in proiecte sociale prin scutiri de taxe„,  a declarat deputatul Sebastian Ghiţă.

CITEŞTE ŞI CODUL FISCAL. REZULTATUL negocierilor din Parlament: Partidele au ajuns la un ACORD pe reducerea TVA

„PNL nu si da seama ca Ponta are mult mai multa experienta politica si ca pur si simplu el si a atins obiectivele sale si ale electoratului sau in timp ce masurile liberale si pro capital si pro investitii au fost eliminate.  E pacat ca se rateaza o oportunitate de a stimula economia Romaniei. Marele PNL a devenit mai socialist decat PSD-ul”, a mai spus Sebastian Ghiţă. 

Deputatul a arătat că prima variantă de proiect de Cod fiscal era „echilibrată, una care venea cu acest 20% TVA, dar venea şi cu măsuri în favoarea oamenilor de afaceri, eliminarea unor taxe.

„Întrebaţi orice om de afaceri din România şi vă va spune că, da, doreşte să aibă impozit pe dividende de 5%. Pentru că teebuie să stimulăm puţin capitalul şi să stimulăm oamenii să muncească şi să se dezvolte, să se bucure de roadele muncii lor.

Acel 5% pe dividende este o chestiune fundamantală pe care doamna Gorghiu trebuia să o apere cu dinţii. Ori, din ce vedem noi, este un concurs de socialism. Cred că este important si bine pentru oameni ca, dupa reducerea TVA la alimente, astăzi  să vad reducerea de TVA si la celelalte bunuri.

Pe cei de la PNL nu i-am vazut cu o idee, cu o propunere care să ajute mediul de afaceri.  Ar trebui să schimbe numele, să se cheme Partidul Socialist Democrat„, a declarat Sebastian Ghiţă la România TV