Sechestru asigurator pe averea lui Marian Vanghelie şi a Oanei Mizil

Procurorii DNA au decis să pună sechestru asigurator pe averea lui Marian Vanghelie, precum şi pe averea Oanei Mizil.

09 apr. 2015, 14:28
Sechestru asigurator pe averea lui Marian Vanghelie şi a Oanei Mizil

Avocatul lui Marian Vanghelie a declarat că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să pună sechestru pe proprietăţile celor doi.

„S-a dispus măsura de sechestru pe bunurile celor inculpaţi în cauză. Domnului Marian Vanghelie şi doamnei Oana Mizil li s-au adus la cunoştinta că li s-a pus sechestrul pentru ca exista suspiciunea unui prejudiciu”, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Marian Vanghelie.

Oana Niculescu Mizil a ajuns joi, după-amiază, pentru a fi audiată la DNA. Iubita lui Marian Vanghelie a venit însoţită de avocatul Cristian Ene. La puţin după sosirea Oanei Mizil, la DNA a fost adus cu o dubă a Poliţiei şi Marian Vanghelie.

Marian Vanghelie va petrece Paştele după gratii. Judecătorii ICCJ au prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arest pentru primarul suspendat al Sectorului 5.  

Radu Mazăre şi Marian Vanghelie, COLEGI de celulă în arestul Poliţiei Capitalei

Înalta Curte a decis pe 14 martie arestarea preventiva a primarului Marian Vanghelie, in dosarul in care este acuzat de luare de mita pentru favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru in atribuirea unor contracte de lucrari publice ale Primariei Sectorului 5.

Marian Vanghelie este acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani.

Marian Vanghelie, suspendat din funcţia de primar

Oana Niculescu-Mizil, iubita lui Marian Vanghelie, are calitate de suspect în dosarul în care primarul Sectorului 5 este acuzat de fapte de corupţie de către DNA. Potrivit procurorilor, Oana Niculescu-Mizil este suspectată de comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de deputat. După ce a fost audiată la DNA în dosarul iubitului ei, Oana Mizil a demisionat din Parlament. 

Oana Niculescu-Mizil ar fi acţionat, potrivit procurorilor anticorupţie, în calitate de administrator de fapt al societăţii comerciale Fashion Brand Management S.R.L., calitate incompatibilă cu funcţia de parlamentar.

Din referatul procurorilor în dosarul lui Marian Vanghelie reiese că Oana Niculescu-Mizil „administra în fapt activitatea comercială a patru magazine care funcţionează sub marca Tartine et Chocolat, situate în Bucureşti, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, cu scopul de a obţine pentru această societate foloase necuvenite (constând în obținerea în activitatea comercială a acesteia, tocmai ca urmare a exercitării (…) influenței conferite de funcția publică deținută, a unor venituri suplimentare substanțiale)”.