Şefa FMI a fost găsită VINOVATĂ de către judecătorii francezi, în cazul Bernard Tapie

Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de "neglijenţă" de către judecătorii Curţii de Justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.

19 dec. 2016, 15:10
Şefa FMI a fost găsită VINOVATĂ de către judecătorii francezi, în cazul Bernard Tapie

Judecătorii instanţei de arbitraj au hotărât ca directorul FMI să nu primească nicio sancţiune. Christine Lagarde risca până la un an de închisoare şi o amendă penală de 15.000 de euro.

Decizia Curţii de Justiţie a Republicii Franţa poate fi contestată la Curtea de Casaţie.

Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administraţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Christine Lagarde fusese inculpată în Franţa în decembrie 2015, iar pentru iniţierea procesului a fost nevoie de aprobarea instanţei supreme. Decizia de inculpare, în decembrie 2015, a fost surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde, informează Mediafax.

Fostul ministru al Economiei a fost cercetată pentru neglijenţă în serviciu, reproşându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj şi nu a formulat recurs contra sentinţei din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie. Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.