Şeful jandarmilor din Piaţa Victoriei şi-a cerut scuze pentru „violenţele gratuite” împotriva manifestanţilor

Maiorul Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat trupele de jandarmi la mitingul diasporei de pe 10 august, şi-a cerut scuze faţă de protestatarii care au fost agresaţi în mod gratuit de jandarmi în timpul zilei.

RomaniaTV.net
16 aug. 2018, 08:47
Şeful jandarmilor din Piaţa Victoriei şi-a cerut scuze pentru „violenţele gratuite” împotriva manifestanţilor

„În calitate de şef al operaţiunii îmi cer scuze faţă de toţi cei care au suferit violenţe gratuite din partea jandarmilor. Cazurile vor fi analizate punctual şi cercetate de procurori”, a declarat maiorul Laurenţiu Cazan joi la TVR.

El a explicat amploarea violenţelor de pe 10 august prin faptul că, de data aceasta, manifestanţii nu s-au mai delimitat de provocatorii din piaţă, cum s-a întâmplat la mitingul din februarie 2017, când huliganii au fost izolaţi şi jandarmii au putut să se confrunte direct cu ei. 

„A fost o particularitate la acest eveniment. A fost o tensiune fantastică la acest eveniment. Chiar dacă au fost mai multe sute de oameni violenţi, de data aceasta ceilalţi manifestanţi nu s-au mai delimitat de ei”, a spus maiorul Cazan.

El a mai afirmat că strategia provocatorilor a fost să acţioneze din spatele câtorva rânduri de manifestanţi paşnici, astfel că aceştiadin urmă au fost prinşi la mijloc între huligani şijandarmi, căzând victime gazelor lacrimogene.

„Provocatorii nu au venit în grup organizat, ci separat şi s-au întâlnit în piaţă. Erau extarordinar de mobili. Au rămas în spatele a 2-3 rânduri de manifestanţi paşnici şi împingeau de acolo”, a mai spus Laurenţiu Cazan.

Citeşte şi: Mr. Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor: Nimeni nu a acţionat acolo fără ordinul meu. Nu am ce să-mi reproşez