Seism de 5,7 în Tanzania: Cel puţin 11 morţi şi peste 100 de răniţi. Cutremurul a fost resimţit în trei ţări

Un seism cu jmagnitudinea de 5,7 s-a produs sâmbătă, în Tanzania. Potrivit oficialităţilor tanzaneze, seismul a făcut cel puţin 11 morţi şi peste o sută de răniţi.

11 sept. 2016, 08:08

Cutremurul a lovit malul vestic al al Lacului Victoria şi a fost resimţit până în vestul Kenyei, precum şi în Uganda şi Ruanda.

Epicentrul seismului a fost localizat la 43 de kilometri de Bukoka (pe malul vestic al Lacului Victoria)- şi la o adâncime de 10 kilometri, potrivit USGS.  

Unsprezece persoane au murit din cauza prăbuşirii locuinţelor în care se aflau, a uinformat un şef al poliţiei regionale citat de Associated Press.

Preşedinţia tanzaniană s-a declarat a fi fost „şocată de iunformaţiile primite despre acest seism care a provocat moartea mai multor persoane, rănirea a peste o sută şi distrugerea unor proprietăţi”.