Seism puternic, de 6,9, în largul coastelor Japoniei. Nu există pericol de tsunami

Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 6,9 s-a produs marţi, la sud de Tokyo şi a lovit un arhipelag. Oficialităţile nipone au anunţat că nu există pericol de tsunami.

23 iun. 2015, 15:58
Seism puternic, de 6,9, în largul coastelor Japoniei. Nu există pericol de tsunami

Agenţia meteorologică niponă a informat că seismul s-a produs marţi seara şi a avut magnitudinea de 6,9. Epicentrul seismului a fost localizat la adâncime mare, în ocean, la aproximativ 480 de kilometri. Seismologii au precizat că, în general, astfel de cutremure care se produc la adâncime foarte mare nu provoacă mari pagube.

Specialiştii au declarat că epicentrul seismului s-a situat la vest de Insula Ogasawara din Oceanul Pacific, la aproximativ 1.000 de kilometri la sud de Tokyo. Seismul abia s-a simţit la Tokyo, însă unele insule au resimţit puternic zguduitura, potribvit huffingtonpost.com.

Japonia se află în aşa-numitul Inel de Foc al Pacificului – arcul faliilor seismice din Oceanul Pacific, unde cutremurele de pământ şi erupţiile vulcanice sunt frecvente.