Semne de cancer la colon pe care nu ai voie să le ignori

Comunitatea medicala oncologica atrage mereu atentia asupra cancerului colorectal, care include cancerul de colon, o forma a bolii ce afecteaza intestinul gros, si cancerul rectal, care afecteaza segmentul inferior al intestinului gros. 

23 oct. 2015, 08:36
Semne de cancer la colon pe care nu ai voie să le ignori

Potrivit Societatii Americane de Cancer, o persoana din 20 este expusa riscului de a dezvolta cancer colorectal in anumite etape ale vietii, scrie secretele.com. Cauza exacta a cancerului colorectal nu este cunoscuta. Cu toate acestea, se speculeaza ca boala s-ar instala atunci cand celulele sanatoase sufera anomalii, incep sa se multiplice in mod necontrolat si se acumuleaza in mucoasa colonului, formand polipi. In lipsa unui tratament adecvat, polipii pot deveni cancerosi.

Citeşte şi Ambasadorul SUA încurajează Ministerul Sănătăţii să ofere gratuit servicii de detectare a cancerului

Exista mai multi factori care cresc riscul de a dezvolta cancer de colon si rectal, inclusiv imbatranirea (dupa varsta de 50 de ani), anumite boli intestinale, predispozitii mostenite, obezitatea, fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, diabetul zaharat de tip 2 si consumul frecvent de alimente procesate sau carne rosie.

Intrucat tratamentul cancerului de colon devine foarte dificil odata ce boala se extinde catre alte zone invecinate, este important sa stim sa identificam simptomele initiale. Identificarea din timp a bolii si interventia terapeutica prompta cresc sansele de insanatosire.

Iata primele 10 simptome ale cancerului de colon pe care nu ai voie sa le ignori.

1. Constipatie

Constipatia este un simptom destul de elocvent al cancerului de colon. Un studiu din 2011, publicat in Jurnalul de Preventie a Cancerului din zona Asiei si a Pacificului, subliniaza legatura dintre constipatie si riscul de cancer colorectal.

Un studiu anterior, desfasurat in 2004 si publicat in Jurnalul European de Cancer, sprijina ipoteza ca problemele de constipatie sau folosirea de laxative creste riscul de cancer de colon.

Prezenta unei tumori la capatul colonului poate ingreuna semnificativ eliminarea deseurilor fecale, provocand astfel constipatie. Scaderea frecventei scaunelor pe perioade mai indelungate, fara ca in trecut sa fi avut astfel de probleme, reclama un consult medical de specialitate pentru determinarea cauzelor exacte.

2. Diaree

Scaunele diareice care persista timp de mai multe saptamani la rand pot fi un simptom precoce al cancerului de colon.

Atunci cand o tumora obtureaza partial canalul intestinal, aceasta poate genera in mod alternativ episoade diareice si constipatie.

Este posibil sa apara, de asemenea, probleme de flatulenta, dureri abdominale, greata si varsaturi. In plus, tumorile pot irita sau ingusta mucoasa intestinului.

Este important sa te adresezi unui medic atunci cand ai episoade diareice care dureaza mai mult de cateva zile, deoarece ele pot duce la deshidratare si goli organismul de nutrienti, plus ca pot semnala alte probleme mai grave, printre care si cancerul.

3. Scaune cu sange

Cel mai adesea, scaunele cu sange se datoreaza hemoroizilor, care apar atunci cand venele din canalul posterior se fragilizeaza si genereaza sangerari usoare in timpul defecatiei. Culoarea sangelui specifica acestui tip de hemoragie este, de regula, rosie.

Totusi, daca observi in scaune urme de sange de un rosu foarte inchis sau negru, atunci poate fi vorba de un cancer rectal, de colon sau al intestinului. Aceste hemoragii se pot datora inclusiv ulcerului gastric.

Daca sangerarea se datoreaza hemoroizilor, unui ulcer gastric sau unui cancer, este important sa consulti un medic specialist pentru o analiza amanuntita. Diagnosticul corect si prompt este esential pentru determinarea unui tratament adecvat.

4. Nevoia permanenta de a merge la toaleta

Daca simti mereu nevoia de a merge la toaleta, dar nu reusesti sa elimini scaunele, poate fi vorba, din nou, de un simptom alarmant. Senzatia descrisa poate aparea chiar si dupa ce tocmai ai fost la toaleta.

Modificarile aparute in ritmul tranzitului intestinal pot fi un alt simptom de cancer la colon. Ele pot surveni atunci cand o tumora obstructioneaza intestinul, impiedicand golirea completa a acestuia.

Daca ai mereu senzatia de golire incompleta dupa un scaun, discuta problema cu un medic specialist.

5. Scaune firiforme

Scaunele subtiri, firiforme, sunt si ele un avertisment pentru un posibil cancer de colon. O tumora situata in partea stanga a colonului impiedica tranzitul materiilor fecale si, de multe ori, duce la eliminarea de scaune firiforme.

Citeşte şi Femeile pot aştepta până la vârsta de 45 de ani pentru a face o mamografie

Relateaza cu promptitudine medicului tau curant orice modificari legate de eliminarea scaunelor. Diverticulita si cancerul anal pot provoca, si ele, o ingustare a scaunelor.

6. Abdomen sensibil si dureros

Daca resimti dureri sau sensibilitate la palpare in zona inferioara a abdomenului, poate fi un semn timpuriu al dezvoltarii unei tumori in tractul digestiv, in colon sau in zona rectala. Durerile abdominale sunt cele mai frecvente simptome initiale acuzate de persoanele diagnosticate ulterior cu cancer de colon.

O tumora poate provoca un blocaj la nivelul colonului, restrictionand local circulatia sanguina. Acest lucru duce la dureri abdominale, care pot fi severe. Durerile abdominale pot fi indica inclusiv faptul ca boala de cancer a inceput sa se raspandeasca spre alte organe.

Daca durerea abdominala sau sensibilitatea persista mai mult de 2 sau 3 zile, programeaza-te neaparat la medic pentru stabilirea unui diagnostic corect.

7. Anemie inexplicabila

Anemia apare atunci cand scade numarul celulelor rosii din sange. Hemoglobina din celulele rosii (hematii) transporta oxigenul pretutindeni in corp. Simptomele anemiei, precum paloarea pielii, ritm cardiac accelerat sau neregulat, dificultati de respiratie, ameteli, si maini si picioare reci, nu trebuie nicicand neglijate.

Anemiile inexplicabile se pot datora cancerului de colon. De obicei, cancerul instalat in zona dreapta a colonului provoaca anemie feripriva. Aceasta are loc atunci cand tumorile incep sa sangereze incet in tractul digestiv, hemoragiile privand organismul de nutrientii necesari.

Un studiu din 2008, publicat in British Journal of Cancer (Jurnalul britanic pe probleme de cancer) confirma o legatura stransa intre anemie si cancer, riscurile crescand direct proportional cu scaderea nivelului hemoglobinei. Acest studiu confirma, de asemenea, ca deficitul de fier reprezinta un factor predictiv independent pentru cancer.

Daca manifesti simptome de anemie, consulta imediat un medic pentru o analiza a hemoglobinei.

8. Slabire nejustificata

Daca ai peste 50 de ani si pierzi in greutate fara vreun motiv intemeiat, este un motiv de ingrijorare. Slabirea brusca, nejustificata, poate indica o problema grava de sanatate, inclusiv un cancer de colon sau rectal.

Un studiu din 2006, publicat in Analele Colegiului Regal al Chirurgilor din Anglia, a constatat ca pierderea inexplicabila in greutate se intalneste mai ales in stadiile avansate de cancer colorectal.

Cresterea unei tumori poate duce la pierderea poftei de mancare, intrucat cancerul poate afecta metabolismul, provocand astfel o pierdere in greutate.

Daca ai slabit foarte mult intr-un timp scurt si fara a schimba regimul alimentar sau antrenamentele fizice, discuta neaparat acest lucru cu medicul tau curant.

9. Slabiciune, oboseala si dureri de picioare dese

Alte simptome precoce ale cancerului de colon sunt oboseala, slabiciunea si dureri de picioare dese. Oboseala instalata dupa un efort intens este ceva normal, dar daca te simti obosit si slabit in majoritatea timpului, chiar daca te odihnesti indeajuns, este un motiv de ingrijorare.

Polipii sau tumorile de dimensiuni mari situate la nivelul colonului pot duce la anemie feripriva, care reduce oxigenarea sangelui. Unul dintre simptome il constituie oboseala.

Oboseala si slabiciunea pot fi inclusiv corelate cu o serie de boli si afectiuni cronice, asa ca mergi cat mai repede la medic pentru a depista cauzele exacte.

10. Flatulenta si balonare

Din cand in cand, cu totii ne confruntam cu probleme de balonare si flatulenta, dar daca aceste probleme survin in tandem cu alte simptome mentionate aici, acestea pot semnala o crestere tumorala in colon.

O tumora poate obstructiona tractul colonului. In functie de gravitatea blocajului, gazele, materiile solide si lichidele pot fi impiedicate de la eliminarea din organism. Acest lucru provoaca, mai departe, balonare progresiva, precum si flatulenta.

Daca te confrunti cu probleme serioase de flatulenta si balonare, consulta cat mai repede sfatul unui medic pentru a exclude posibilitatea unui eventual cancer.

Sfaturi pentru reducerea riscului de cancer la colon:

• Introdu in regimul alimentar o varietate cat mai larga de fructe si legume proaspete si cereale integrale.

• Evita consumul de alcool, sau cel putin bea cu moderatie.

• Renunta la fumat si la folosirea oricaror altor produse din tutun.

• Fa miscare timp de cel putin 30 de minute pe zi, de 5 ori pe saptamana.

• Daca esti supraponderal, ia masuri pentru a slabi treptat.

• Fa in mod periodic teste de depistare a cancerului pentru a preintampina mai eficient aparitia cancerului de colon