Sesotho, uriaşul din Jurassic. O nouă specie de dinozaur gigant a fost găsită de cercetători

Paleontologii au descoperit în provincia Free State din Africa de Sud o nouă specie de dinozaur gigant care cântărea 12 tone şi avea o înălţime de circa 4 metri la nivelul şoldului, de aproape două ori mai mult decât un elefant african.

28 sept. 2018, 18:33
Sesotho, uriaşul din Jurassic. O nouă specie de dinozaur gigant a fost găsită de cercetători

Oamenii de ştiinţă au denumit specia Ledumahadi mafube, sau Sesotho, însemnând ”tunet gigantic în zori” în limba indigenilor din zona în care au fost găsite rămăşiţele.

Numele reflectă dimensiunea uriaşă a animalului şi faptul că linia sa genealogică s-a aflat la originea dinozaurilor sauropozi”, a notat într-un comunicat Jonah Choiniere, profesor de paleontologie în cadrul Universităţii Witwatersrand din Africa de Sud.

Acesta onorează moştenirea recentă cât şi străveche a Africii de Sud”, a adăugat cercetătorul.

Proporţiile speciei proaspăt descoperite aminteşte de o versiune mai solidă a celor mai apropiate rude ale acestui dinozaur, sauropodele. Totuşi, oamenii de ştiinţă estimează că Ledumahadi mafube a ajuns la dimensiunea sa extraordinară în mod independent de acestea.

Primul lucru care m-a frapat la acest animal a fost robusteţea incredibilă a oaselor membrelor sale”, a notat la rândul său cercetătorul Blair McPhee.

Diferenţele anatomice minore dintre această specie şi rudele sale sauropode – membrele inferioare mai groase şi membrele anterioare mai ghemuite – sugerează că Ledumahadi mafube poate fi asemuit unui experiment evoluţionar în ceea ce priveşte forma corpului.

Potrivit studiului care detaliază dinozaurul Ledumahadi mafube, publicat joi în jurnalul ştiinţific Current Biology, rezultatul oarecum ciudat al acestui experiment, în ceea ce priveşte dimensiunea şi locomoţia, reprezintă un memento al faptului că foarte rar evoluţia se petrece lin.

Faptul că sauropodele, mai suple şi totuşi solide, au ajuns să domine Jurasicul târziu, cuprinzând specii care au cântărit până la 60 de tone, sugerează că modul în care s-au adaptat la gigantism a fost mult mai eficient. Succesul lor evoluţionar s-a petrecut, însă, concomitent cu alte experimente şi eşecuri evoluţionare.

Calea către gigantism în cazul exemplarelor din (grupul) Sauropodomorpha nu a fost deloc unul simplu„, a precizat McPhee.

Ledumahadi mafube oferă un instantaneu al acestei căi de tranziţie, de la vieţuitoarele mici şi bipede la cele mari, patrupede.