Seulul acuză Phenianul că a piratat telefoanele oficialităţilor sud-coreene

Serviciile de informații sud-coreene au făcut cunoscut marți că Phenianul a piratat telefoane aparținând unor importanți oficiali guvernamentali, în cadrul unor atacuri informatice lansate după cel de-al patrulea test nuclear nord-coreean.

08 mart. 2016, 08:47
Seulul acuză Phenianul că a piratat telefoanele oficialităţilor sud-coreene

Dezvăluirile au fost făcute de Serviciul Național de Informații (NIS) în momentul în care parlamentul analizează un proiect de lege care are drept scop lupta împotriva terorismului cibernetic, și care ar acorda acestui serviciu, potrivit opoziției, puteri uriașe de supraveghere a spațiului virtual.

Într-un comunicat, NIS a explicat că Phenianul a reușit să obțină numere de telefon și mesaje scrise extrase din smartphone-urile a zeci de importanți oficiali sud-coreeni de la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii martie.

Coreea de Nord le-a trimis de asemenea mesaje acestor responsabili în încercarea de a-i încuraja să deschidă link-uri cu viruși.

Serverul unei importante companii informatice specializată în software de securitate pentru servicii bancare on-line a fost de asemenea atacat, a adăugat NIS.

Citeşte şi Coreea de Nord ameninţă cu un război nuclear preventiv

‘Coreea de Nord a lansat o serie de atacuri împotriva spațiului nostru cibernetic’ în urma testului nuclear din 6 ianuarie, au mai spus serviciile de informații sud-coreene. Acestea au estimat că Phenianul intenționează să lanseze un atac împotriva sistemului bancar sud-coreean.

‘Dacă nu se va face nimic, va avea loc o criză financiară majoră, cu paralizia sistemului bancar online și transferuri nedorite de bani’, au avertizat serviciile sud-coreene, care au făcut apel la agențiile guvernamentale și serviciile de stat să dea dovadă de vigilență sporită.