SFATURI UTILE. Cum să SCAZI factura la curent cu 40%

Factura la curent ar putea fi cu 40 la sută mai mică, dacă respectaţi un set de reguli întocmite de experţi.

05 mart. 2015, 07:24
SFATURI UTILE. Cum să SCAZI factura la curent cu 40%

Reducerea consumului la iluminatul locuinţei se poate face optând pentru becuri economice, cu halogen sau de tip LED, ce au o durată de viaţă de până de 10 ori mai mare decât cele cu incadescenţă şi consumă cu 75% mai puţină energie electrică. Pentru a vă optimiza consumurile, trebuie să nu lăsaţi lumina aprinsă când nu aveţi nevoie de ea şi să iluminaţi doar încăperile unde vă petreceţi timpul. Mai mult, ar trebui să folosiţi lumina naturală pe cât de mult posibil, potrivit economica.net.

Citeşte şi Cât plăteşti pentru electronicele şi electrocasnicele din casa ta

În ceea ce priveşte consumul electrocasnicelor din casă, trebuie să citiţi eticheta lipită pe fiecare aparat, care indică puterea acestuia, sau manualul de instrucţiuni.

Procentual din factură, electrocasnicele cu cel mai mare consum de energie electrică sunt:

  • maşina de spălat – 10%
  • aparatul de aer condiţionat – 25%
  • boiler – 15%
  • maşina de spălat vase – 7%
  • frigiderul – 14%

Când nu este necesar să folosiţi aparatura electrocasnică, scoateţi-o din priză! Veţi consuma cu până la 10% mai puţină energie electrică.

Citeşte mai mult pe economica.net

Citeşte şi Costurile ASCUNSE din factura la curent electric. Cu ce sunt ÎNCĂRCAŢI consumatorii