Sicriul lui Radu Vasile a fost depus la Senat. Băsescu şi Iliescu, la căpătâiul fostului premier

Publicat: Joi, 04 Iulie 2013 11:14 // Actualizat: Joi, 04 Iulie 2013 14:41 // Sursa: RTV.net

Fostul premier Radu Vasile, care a încetat din viaţă marţi noaptea, a fost depus, joi, la Senat, unde foştii săi colaboratori, dar şi adversari politici, îi pot aduce un ultim omagiu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului premier Radu Vasile se va afla la Senat de joi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 10.00, când se va pleca spre Cimitirul Bellu Catolic, unde va avea loc înmormântarea.

La căpătâiul lui Radu Vasile sunt aşteptaţi foşti colaboratori, dar şi adversari politici ai fostului premier, însă oricine va dori să-i aducă un ultim omagiu va putea să o facă, acces nefiind restricţionat.

Printre cei care au venit să aducă flori şi să aprindă o lumânare s-au numărat fostul preşedinte Ion Iliescu, care s-a întreţinut minute bune cu fiul fostului premier, Tudor, dar şi actualul şef de stat, Traian Băsescu. Acesta a sosit la Palatul Parlamentului la ora 13.30 şi a depus şi o coroană de flori din partea Administraţiei Prezidenţiale. La căpătâiul fostului premier au venit să îşi prezinte omagiile şi prinţul Paul de România şi prinţesa Lia. 

Radu Vasile va fi înmormântat vineri, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu Catolic, lângă mormântul fostului lider ţărănist Corneliu Coposu.

Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri.

Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Isreal.

Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.

Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune în care a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere.

De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE.

5 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Radu Vasile a murit Radu Vasile cancer Radu Vasile Senat
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
02 aug 16:09
...noaptea, a fost depus, joi, la Senat, unde foştii săi colaboratori, dar şi adversari politici, îi pot aduce un ultim omagiu. Citește mai departe… Citeste mai departe ...
04 iul 19:41
...Radu Vasile a decedat, miercuri, la vârsta de 71 de ani, după ce a suferit mai mulţi ani de cancer de colon. Trupul său neînsufleţit a fost depus la Senat, unde va rămâne până vineri la ora 10.00 şi unde toţi cei care doresc îi pot aduce un...
04 iul 15:50
...al Biroului de Conducere. De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE. Source Article from http://www.rtv.net/sicriul-lui-radu-vasile-va-fi-depus-joi-la-senat-de-la-ora-12_87629.htmlSicriul lui Radu Vasile a fost depus la Senat. Băsescu şi Iliescu, la căpătâiul fostului...
04 iul 13:51
...noaptea, a fost depus, joi, la Senat, unde foştii săi colaboratori, dar şi adversari politici, îi pot aduce un ultim omagiu. Citește mai departe…. Citeste toata stirea Sicriul lui Radu Vasile a fost depus la Senat. Băsescu şi Iliescu, la căpătâiul fostului premier...
04 iul 13:40
Răspunde | Votează email 2 email
theodor
s-a mai dus un mason ,o mocirla de om care a jefuit o romanie intreaga!!!!!!
1
EUR
4.6524
RON
20 Sep
noapte 10 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H