Simona Halep a vorbit în premieră despre colaborarea cu Andrei Pavel. De ce l-a inclus în echipă

Simona Halep s-a declarat, miercuri, încântată de faptul că Andrei Pavel a acceptat să facă parte din echipa sa tehnică şi a precizat că este pregătită să dea ce are mai bun din ea.

20 sept. 2017, 13:48
Simona Halep a vorbit în premieră despre colaborarea cu Andrei Pavel. De ce l-a inclus în echipă

Este un lucru foarte bun că l-am luat pe Andrei (Pavel) în echipă. Sper să meargă bine şi să facem rezultate. Ne-am antrenat foarte bine, pregătirea a mers bine, mă simt bine, sunt pregătită să încep turneele şi să dau tot ce am mai bun din mine. Împreună cu Darren am hotărât acest lucru şi mă bucur foarte mult că Andrei a acceptat. O să fie frumos„, a spus Simona Halep.

Ea a precizat că este pregătită să joace bine la turneele de la Wuhan şi Beijing. „Îmi doresc să joc bine, sunt pregătită pentru acest lucru. Vom vedea ceva fi, dar tot ce îmi doresc este să fiu sănătoasă după acest sezon. O să dau tot ce am mai bun din mine şi sper să fac un rezultat cât se poate de bun„, a afirmat sportiva.

În ceea ce priveşte participarea la Turneul Campioanelor, Simona Halep este încrezătoare, deşi ştie că toate meciurile vor fi grele. „Este un lucru deosebit să fiu din nou la Singapore. Asta dovedeşte că am fost destul de constantă după prima parte a anului, pentru că în prima parte a anului am fost un pic accidentată. Merg acolo cu încredere, bineînţeles, însă toate meciurile vor fi grele, toate jucătoarele de acolo sunt jucătoare de top şi toate îşi doresc acelaşi lucru, să câştige trofeul„.

La Fed Cup, Halep îşi doreşte ca echipa României să joace acasă. „Spania este o echipă puternică, şi celelalte sunt. Cred că şi noi avem o echipă puternică şi putem face faţă la oricare dintre ele. Eu îmi doresc să joc acasă din nou. Vom vedea cum va fi tragerea la sorţi. Nu contează, indiferent cu cine vom juca o să fim pregătite„.