SIMONA HALEP, adversar facil în optimi la Australian Open. Sara Errani a fost eliminată

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open, fază în care România mai este reprezentată de Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA.

23 ian. 2015, 06:13
SIMONA HALEP, adversar facil în optimi la Australian Open. Sara Errani a fost eliminată

Simona Halep va juca în faza următoare cu sportiva belgiană Yanina Wickmayer, locul 80 WTA, care a trecut, tot vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, de italianca Sara Errani, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 14.

Wickmayer, 25 de ani, şi-a egalat astfel cea mai bună perfromanţă la Australian Open, după ce şi în 2010 a ajuns în turul al patrulea. În 2009, belgianca a jucat în semifinale la US Open. Yanina Wickmayer a ocupat locul 12 WTA în aprilie 2010, aceasta fiind cea mai bună clasare a ei din carieră.

La ediţia actuală a turneului găzduit de Melbourne Park, Wickmayer a jucat numai meciuri de trei seturi, ea mai eliminându-le pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 91 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-4, şi pe rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 23, scor 4-6, 6-3, 6-3.

La ediţia precedentă a competiţiei găzduite de Melbourne Park, Simona Halep a atins faza sferturilor de finală.

Tot vineri, Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe pe Carina Witthoft (Germania), locul 104 WTA, şi s-a calificat şi ea în optimile de finală ale Australian Open.