Simona Halep, despre meciul cu Serena Williams: Fizic, mă simt pregătită să o înfrunt

Simona Halep a trecut în optimile de finală de la US Open de Carla Suarez Navarro şi a declarat că este pregătită din punct de vedere mental pentru confruntarea cu Serena Williams, din sferturile de finală ale ultimului turneu de Grand Slam al anului.

06 sept. 2016, 08:13
Simona Halep, despre meciul cu Serena Williams: Fizic, mă simt pregătită să o înfrunt

Simona Halep speră să obţină a doua victorie împotriva liderei mondiale, Serena Williams. După victoria cu Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 7-5, în optimile de finală de la US Open, Halep este încrezătoare înaintea duelului cu Williams.

Provocarea mentală nu cred că trebuie să fie într-atât de importantă, pentru că este cea mai bună jucătoare din lume. Nu trebuie să-mi fie teamă sau să am emoţii, deoarece nu am nimic de pierdut. Este doar o uriaşă provocare pentru mine. Doar voi încerca să-mi fac jocul. Fizic, mă simt destul de puternică să o înfrunt, dar nu se ştie niciodată. Loveşte cu multă putere, astfel încât trebuie să mă recuperez, să fiu aptă 100% turul următor şi să dau tot ce pot„, a declarat Simona Halep conform usopen.org.

Din cele opt întâlniri directe dintre Simona Halep şi Serena Williams sportiva noastră s-a impus o singură dată: la Turneul Campioanelor din 2014 atunci când Halep a trecut de Williams în două seturi, scor 6-0, 6-2, după 65 de minute de joc.