Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Simona Halep, locul I în primul clasament WTA din 2018. Victorie lejeră la Shenzhen Open de Anul Nou

Publicat: Luni, 01 Ianuarie 2018 08:22 // Actualizat: Luni, 01 Ianuarie 2018 08:22 // Sursa: romaniatv.net

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanca Nicole Gibbs, locul 110 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Shenzhen Open.

Cu un echipament de culoare roşie fără însemne, după despărţirea de Adidas, Halep a păşit cu dreptul în 2018, reuşind o victorie clară în faţa unei jucătoare tenace, dar inferioară tehnic.

Românca a continuat să arate un joc mai ofensiv decât sezonul trecut, apropiat de cel prezentat la turneul demonstrativ de la Hua Hin, dinaintea Crăciunului. Atentă la retur, consistentă în raliuri, solidă defensiv atunci când a fost cazul, Halep a controlat jocul cu autoritate. Cu lovituri variate din punct de vedere al înălţimii şi al traiectoriei mingii, una către liniile terenului, jucătoarea din Constanţa şi-a asumat responsabilitatea de a puncta şi de a nu mai aştepta greşeala de dincolo de fileu. Şi a reuşit lovituri spectaculoase, care au ridicat publicul de pe arena centrală în picioare.

Halep a început în forţă, a condus cu 3-1, după un break în ghemul al treilea, după care a avut singurele momente de slăbiciune, de scădere a agresivităţii şi a nivelului serviciului. Gibbs a egalat, dar Halep a reuşit un rebreak pe care l-a păstrat apoi până la finalul setului, câştigat cu 6-4, după 37 de minute.

Setul secund a fost unul fără istoric, Gibbss reuşind doar un ghem, la 0-2. Întinsă la maximum de adversară, americanca s-a accidentat în finalul jocului, dar nu a cedat şi a încercat să lupte în continuare. Cu 6-1, după 68 de minute de la start, Simona Halep a trecut în optimi.

În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Ying-Ying Duan, pe care a învins-o în singura lor întâlnire disputată până acum, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, în turul al doilea la Eastbourne, în 2017.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la Shenzhen cu un premiu de 7.238 de dolari şi cu 30 de puncte WTA.

Anul trecut, românca a pierdut în optimi la acest turneu, în faţa sportivei cehe Katerina Siniakova, scor 3-6, 6-4, 5-7. Halep a câştigat competiţia chineză în 2015.

viewscnt

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
clasament WTA Shenzen SIMONA HALEP WTA
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6599
RON
17 Jan
noapte -4 °
zi 4 °
Ultimele joburi adaugate
24 H