Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic în primul tur la Wimbledon. Când va avea loc meciul

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni, luni, pe jucătoarea Marina Erakovic din Noua Zeelandă, locul 129 WTA, venită din calificări, în primul tur al turneului de la Wimbledon.

01 iul. 2017, 12:37
Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic în primul tur la Wimbledon. Când va avea loc meciul

Simona Halep – Marina Erakovic, la Wimbledon. Va fi cea de-a doua întâlnire dintre cele două jucătoare. Halep (25 de ani) a mai jucat cu Erakovic (29 de ani) în 2015, în primul tur la US Open, iar adversara sa a abandonat la scorul de 6-2, 3-0.

WIMBLEDON 2017. GOOGLE DOODLE special la 140 de ani de la primul turneu de la WIMBLEDON

Cel mai bun rezultat al neozeelandezei la Wimbledon este prezenţa în turul al treilea, în 2008, 2013 şi 2016. De cealaltă parte, românca a evoluat în semifinalele competiţiei, în 2014, dar a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard.

Învingătoarea din acest meci va juca împotriva câştigătoarei dintre Beatriz Haddad Maia (Brazilia, locul 96 WTA) şi Laura Robson (Marea Britanie, locul 188 mondial).