Simona Halep s-a calificat fără să joace niciun minut în sferturi, la Roma. Joi are zi liberă

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma, după ce adversara ei, Madison Keys, s-a retras înainte cu câteva ore de meciul dintre cele două.

RomaniaTV.net
17 mai 2018, 09:20
Simona Halep s-a calificat fără să joace niciun minut în sferturi, la Roma. Joi are zi liberă

Ocupanta locului 14 WTA a acuzat nişte dureri la coaste şi a oferit şi o primă reacţie după decizia luată azi. „Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag. Am simţit o durere la coaste încă de la meciul de ieri, iar azi, la încălzirea de dimineaţă, am simţit din nou durerea. Abia aştept să revin aici anul viitor”, a spus Keys, potrivit WTA. 

Keys a mai avut o problemă la turneul de la Roma. Ea s-a despărţit de antrenorul ei, Dieter Kindlmann. Sportiva de 23 de ani a dezvăluit felul amuzant în care a pregătit meciul de la Foro Italico.

„M-am prezentat singură în această săptămână. E foarte uşor să îi întreb pe prieteni `Salut, joc cu această jucătoare, ce părere ai?`. Bjorn Fratangelo m-a ajutat. Trebuie să recunosc asta”, a spus Keys, cea care a dezvăluit şi motivul pentru care s-a despărţit de fostul ei antrenor.

„Nu puteam comunica. Amândoi încercam să spunem acelaşi lucru şi nu reuşeam. Este un tip grozav. A fost o decizie grea, care nu a venit la momentul potrivit. Devenise foarte greu să comunicăm”, a adăugat ocupanta locului 14 WTA.

În sferturile de finală, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Caroline Garcia şi Sloane Stephens. Madison Keys trecuse în primul tur de croata Donna Vekic, venită din calificări, cu un dublu 7-6. De remarcat că americanca s-a retras şi din proba de dublu, unde urma să joace astăzi, alături de Venus Williams, împotriva cuplului Atawo/Groenefeld.

Meciurile directe dintre Halep şi Keys:

2014, Sydney: 6-1, 6-4 pentru Madison Keys
2014, Roma: 5-7, 6-0, 6-1 pentru Simona Halep
2016, Wimbledon: 6-7, 6-4, 6-3 pentru Simona Halep
2016, Mastersul Canadei: 7-6, 6-3 pentru Simona Halep
2016, Wuhan: 6-4, 6-2 pentru Simona Halep
2016, Shanghai: 6-2, 6-4 pentru Simona Halep.