Sindicaliştii Sanitas protestează în faţa Ministerului Finanţelor

Liderii principalelor confederaţii sindicale au ajuns, vineri dimineaţă, la sediul Guvernului, unde au loc discuţii referitoare la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Din delegaţia Guvernului fac parte premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Muncii, al Finanţelor şi al Sănătăţii. Între timp, zeci de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas pichetează, vineri, Ministerul Finanţelor Publice, nemulţumiţi de propunerea Guvernului de a transfera plata taxelor sociale de la angajator la angajat. 

RomaniaTV.net
06 oct. 2017, 08:06
Sindicaliştii Sanitas protestează în faţa Ministerului Finanţelor

Protestul sindicaliştilor Sanitas a început la ora 11.00 în faţa Ministerului Finanţelor Publice, după ce proteste asemănătoare au avut loc şi luni, la Ministerul Muncii şi miercuri la Ministerul Sănătăţii.

Sindicaliştii au pancarte cu mesaje precum „Ne-aţi minţit să vă dăm votul. Ne prostiţi şi ne luaţi totul” şi „Transferul de contribuţii, lipsa voastră de soluţii”, suflă în vuvuzele şi strigă „Hoţii” şi „PSD, cea mai mare mafie”.

Sindicaliștii Federației Sanitas se pregătesc de un miting de amploare pe 19 octombrie, a anunţat președintele Federației sindicale SANITAS București, Viorel Hușanu. Sindicaliştii sunt nemulțumiți de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite și de propunerea referitoare la transferarea contribuțiilor de la angajator la angajat.

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas cer modificarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi acordarea creşterilor salariale şi a sporurilor pentru categoriile profesionale din sănătate şi asistenţă socială. Sindicalistii au avut, săptamana aceasta, mai multe întâlniri cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, fara a se ajunge însa la un acord.

Președintele Federației sindicale SANITAS București, Viorel Hușanu, a declarat că s-a decis pichetarea ministerelor din două-trei motive importante, care au „un impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială”.

„În principal sunt două-trei motive, dar foarte importante, care au impact devastator în sistemul de sănătate și asistență socială. Lista este însă foarte lungă. Cele două-trei importante sunt limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite, iar așa cum am spus încă din luna mai, când încă nu se publicase în Monitorul Oficial, Legea salarizării, care duce clar la scăderi de venituri în sănătate, pentru că spitalele mari nu se vor putea închide pe acest 30%, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Sănătății. De asemenea, tichetele de masă vor dispărea de la 1 ianuarie, chiar dacă se spune că de la 1 decembrie 2018 se va acorda acea normă de hrană. Oamenii nu pot trăi cu promisiunea că între ianuarie și decembrie anul viitor nu vor lua nimic. Al treilea motiv este posibila trece a contribuțiilor de la angajator la angajat. Aceasta, după calculul nostru, pentru fiecare categorie profesională în parte va duce la scăderi de venituri”, a explicat Hușanu.

De asemenea, în ceea ce privește voucherele de vacanță, liderul sindical a precizat că singura unitate sanitară din București care le poate acorda este Spitalul Colțea, deoarece tichetele sunt incluse în bugetul unității.

Hușanu a mai precizat că nemulțumirile sindicaliștilor din sănătate vizează și proiectul legislativ prin care se încearcă scoaterea sindicatelor în afara Consiliilor de Administrație și lipsa unui contract colectiv de muncă.

„Suntem nemulțumiți și de faptul că nu avem contract colectiv de muncă, iar ministrul Sănătății nu ne bagă în seamă, că e mai mult plecat și nu își găsește timp. Domnul ministru Bodog a recunoscut că nu pot fi acordate sporurile pe specialități, deși primul ministru, ieri, într-o ședință cu reprezentanții confederațiilor sindicale, a spus că nu știa despre acest lucru. Se pare că nu există comunicare între ministrul Sănătății și premier”, a adăugat președintele SANITAS București.