Sindicatul angajaţilor din penitenciare: Premierul a fost receptiv la revendicări, însă nu renunţăm la protestul de săptămâna viitoare

Preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), Ştefan Teoroc, a declarat, joi, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul la Palatul Victoria, că în administraţia penitenciarelor va fi un val de plecări din cauza pensiilor speciale, iar concursurile pentru cele 1.200 de posturi vacante abia vor acoperi aceste plecări. Sindicalistul a precizat că premierul a fost receptiv la revendicări, însă protestul programat pentru săptămâna viitoare rămâne valabil pentru moment.

10 aug. 2017, 05:17
Sindicatul angajaţilor din penitenciare: Premierul a fost receptiv la revendicări, însă nu renunţăm la protestul de săptămâna viitoare

UPDATE. „Anul acesta sunt în curs de desfăşurare concursuri pentru 1.200 de posturi, dar ele sunt neutralizate prin efectul pensiilor militare, fiindcă vor pleca mai mulţi de atât. Toţi cei care se încadrează, chiar dacă nu sunt chiar pe limita maximă de a sta în sistem, vor ieşi la pensie, deci cam 15% sunt încă pensionabili la acest moment din toată structura de apărare. Putem să spunem că pensionabili, adică cei care îndeplinesc criteriile în acest moment din sistemul administraţiei penitenciare, sunt 10%, adică peste 1.000 de oameni. În mare măsură, toţi care îndeplinesc criteriile vor ieşi (la pensie – n.r.)”, a declarat preşedintele SNLP, Ştefan Teoroc.

În privinţa discuţiilor cu premierul, liderul sindical a afirmat că acesta a fost receptiv la revendicările sindicaliştilor. Cu toate acestea, el a subliniat că există deja un miting planificat pentru joia viitoare care rămâne valabil pentru moment.

„Se schimbă parametrii problemei, având în vedere că primul-ministru a fost destul de tranşant, dar în primul rând receptiv”, a afirmat liderul sindical.

El a arătat că revendicările se referă la majorarea salariilor, la posturi şi statutul special, precizând că urmează să se analizeze exact data de la care se va pune în aplicare majorarera salarială şi pentru angajaţii din penitenciare.

„Pe partea de salarii avem un accept clar de a se îndrepta această inechitate cu majorarea acordată în structura de apărare cu excepţia penitenciarelor. Urmează să se analizeze exact data de la care se va pune în aplicare majorarera şi pentru penitenciare”, a spus Teoroc.

Liderul sindical a precizat că, în privinţa statutului, premierul a fost ”foarte ferm, favorabil” pentru schimbarea denumirii în poliţie penitenciară.

”Ştim că acum ne denumim funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cuvinte pe care, de obicei, inclusiv mass-media, dar şi opinia publică le schimbă într-un singur cuvânt – gardian, care pentru noi este peiorativ. Privind posturile, premierul a fost de acord că trebuie făcut un material, noi spunem că prin HG trebuie să se schimbe cele 15.000 de posturi în 20.000”, a mai spus Teoroc, citat de News,ro.

Conform sindicaliştilor, întâlnirea cu premierul, la care ar urma să participe şi ministrul Justiţiei, va avea loc la ora 11.00, la sediul Guvernului.

„Principala temă de discuţie va fi eliminarea discriminării salariale a angajaţilor din penitenciare şi acordarea majorării de până la 15% pe care toţi colegii din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au primit-o deja. Sindicatele din penitenciare vor propune, în plus, identificarea unor soluţii pentru probleme de fond ale sistemului penitenciar, precum condiţiile de lucru, deficitul de personal şi asigurarea unui buget care să acopere funcţionarea, dar şi proiectele de modernizare a sistemului penitenciar”, a anunţat Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Sindicatele solicită modificarea statutului agenţilor şi ofiţerilor de penitenciare, precum şi a legii pensiilor militare de stat, „recent afectate printr-o Ordonanţă de Urgenţă”, arată News.ro.

De asemenea, reprezentanţii FSANP susţin că protestele angajaţilor din penitenciare – declanşate în 1 august – vor continua până la „obţinerea unor rezultate concrete în soluţionarea revendicărilor noastre”.

Marţi, sindicatele angajaţilor din penitenciare s-au întâlnit cu ministrul Justiţiei, Tudore Toader. La finalul discuţiilor, ministrul a anunţat că va coordona personal ANP, pentru a fi în legătură directă cu directorii de penitenciare, dar şi că a hotărât cu sindicatele să aibă întâlniri lunare, în prima zi de luni din fiecare lună. De asemenea, el a anunţat că până joi va avea loc o întâlnire comună între ministru, premier şi sindicatele din penitenciare, pentru a discuta despre acordarea sporului de 15 la sută pentru angajaţii din penitenciare.