Situaţia din Ucraina: UE adaugă 15 persoane şi 18 entităţi comerciale pe lista sancţiunilor

Consiliul Uniunii Europene a adăugat vineri 15 personalităţi ruse sau ucrainene pro-ruse şi 18 entităţi comerciale pe lista celor sancţionate în legătură cu situaţia din Ucraina, a informat un comunicat al Consiliului.

RomaniaTV.net
25 iul. 2014, 15:41
Situaţia din Ucraina: UE adaugă 15 persoane şi 18 entităţi comerciale pe lista sancţiunilor

Aceste persoane şi entităţi, considerate responsabile de acţiuni împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, au fost adăugate pe lista celor care fac obiectul îngheţării averilor şi au primit interdicţia de a primi viză de intrare în ţările blocului comunitar.

Decizia de vineri dă valoare juridică acordului convenit joi la nivelul ambasadorilor statelor celor 28 de state membre, în urma summitului din 16 iulie de la Bruxelles.

Astfel, numărul celor vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene se ridică în prezent la 87, în timp ce numărul entităţilor comerciale este de 20, potrivit Agerpres.

Tot vineri, Consiliul a extins criteriile juridice pentru aprobarea unor noi sancţiuni la adresa Rusiei. Acestea vizează, de asemenea, îngheţarea activelor şi interdicţii de viză pentru persoane şi entităţi care sprijină în mod activ sau sunt în legătură cu factorii de decizie ruşi responsabili pentru anexarea Crimeii sau destabilizarea estului Ucrainei. Sancţiunile intră în vigoare în aceeaşi zi, odată cu publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Citeşte şi Decizia RUSIEI care îngrijorează lumea: S-ar putea relua ÎNARMAREA NUCLEARĂ

În urma prăbuşirii unui avion civil malaezian în estul Ucrainei, doborât, potrivit Statelor Unite, de o rachetă sol-aer lansată de separatişti, miniştrii de externe ai celor 28 de state ale Uniunii Europene s-au reunit marţi pentru a lua în discuţie o înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, inclusiv posibila instituire a fazei a treia a sancţiunilor, cu caracter economic.

Singura decizie pe care au luat-o însă a fost să ceară Comisiei Europene şi Serviciului European pentru Acţiune Externă să prezinte până joi propuneri de sancţiuni.