Situaţie uluitoare în judeţul Dolj. Un bătrân decedat a fost înregistrat cu nume greşit

Încasarea ajutorului de înmormântare al unui bărbat din judeţul Dolj a devenit o misiune imposibilă pentru familie. Asta după ce numele bătrânului a fost scris greşit în certificatul de deces. Rudele nu mai pot să încaseze nici măcar pensia omului.

02 mart. 2017, 21:04
Situaţie uluitoare în judeţul Dolj. Un bătrân decedat a fost înregistrat cu nume greşit

Mircea Spătaru, de 74 de ani, din comuna Greceşti, a murit în urmă cu două săptămâni. Familia a obţinut, însă, certificatul de deces pe numele Spătariu. Oamenii nu şi-au dat seama câte greutăţi vor întâmpina atunci când au ridicat actul.

Angajaţii primăriei susţin că în registrul primăriei, răposatul apare cu numele Spătariu. La Evidenţa Populaţiei Dolj figurează, însă, cu numele Spătaru.

Cei de la Casa de Pensii spun că nu pot elibera ajutorul de înmormântare cu un certificat de deces în care nu este trecut numele corect.

Citeşte şi Situaţia bărbatului care apărea ca decedat de o lună în baza de date a medicului de familie, remediată