Sky News susţine că reportajul privind traficul de arme din România este corect

Chiar dacă DIICOT a arătat că presupusa tranzacție cu armament la care a participat reporterul Sky News Stuart Ramsay este o înscenare a ziariștilor britanici, postul de televiziune Sky News susține că reportajul despre traficul de arme în România este corect, notează cotidianul The Guardian miercuri seara, pe site-ul său de internet.

10 aug. 2016, 20:44
Sky News susţine că reportajul privind traficul de arme din România este corect

Ziarul menționează declarațiile procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Daniel Hordoniceanu, și declarația lui Aurelian Szanto, unul dintre participanții la presupusa tranzacție, care a recunoscut că Ramsay i-a dat un scenariu și l-a plătit să îl joace. The Guardian amintește și declarațiile făcute presei române de ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, care a calificat reportajul drept „știri false”, care nu ar trebui lăsate să afecteze relațiile româno-britanice.

În continuare, ziarul preia afirmații făcute miercuri după-amiază de Ramsay, care susține că reacțiile sunt justificate de situația dificilă în care au fost puse autoritățile române. The Guardian citează o postare pe un blog, în care — sub titlul „O bandă vinde AK-47 destinate vestului Europei” — Ramasay insistă că „după luni de negocieri cu o bandă românească. Sky News a fost îndrumată spre o regiune îndepărtată a țării, pentru a se întâlni cu membri ai bandei gata să ne arate ce pot oferi”, arată Agerpres.

Citeşte şi: Cine sunt presupuşii traficanţi de arme care apar în reportajului celor de la Sky News FOTO

„Nu e niciun subterfugiu aici. Știau că suntem o organizație de media care dorește să ilustreze ușurința relativă cu care se pot procura arme și au crezut că le vom cumpăra”, mai scrie corespondentul televiziunii.

O purtătoare de cuvânt a Sky News, citată de The Guardian, afirmă că „Stuart Ramsay este unul din jurnaliștii noștri cei mai experimentați și tenaci, cu un istoric îndelungat de producere a unor relatări importante din lumea întreagă. El a prezentat un raport solid despre afacerile cu arme din România, iar Sky News susține fără rezerve reportajul”.