Slovacii au nostalgia vremurilor COMUNISTE

O mare parte din populaţia slovacă afirmă că viaţa din perioada regimului comunist a fost mult mai agreabilă decât este în prezent. Aşa arată un recent sondaj de opinie publicat vineri, după aproape trei decenii de la prăbuşirea comunismului, o dată cu căderea "cortinei de fier".

11 mai 2018, 15:09

La ora actuală, în Slovacia, potrivit sondajului 43% dintre cei intervievaţi estimează că viaţa era „mult mai bună” sau „bună” înainte de 1989.

Mai puţin de o treime dintr-un eşantion de 1.046 de respondenţi cred că, în privinţa calităţii vieţii, aceasta s-a ameliorat, în timp ce 16% nu au sesizat schimbări semnificative. Mai puţin de 10% dintre persoanele intervievate nu şi-au exprimat nicio părere.

Sondajul a fost realizat de Agenţia Focus pentru Institutul Conservator al MR Stefanik.

Un sondaj asemănător din 2001 arăta că peste 60% dintre respondenţi au răspuns că viaţa era mai bună în perioada comunismului.

Slovacia, care era „jumătatea săracă a Cehoslovaciei”, a cunoscut după scindarea din 1993 una dintre cele mai mari rate de creştere economică din Europa. Bogăţia ţării însă a fost inegal distribuită între diferitele regiuni şi grupuri sociale.

Sondajul a mai scos la iveală faptul că persoanele în vârstă sau cele mai puţin educate au tendinţa să aprecieze vremurile comuniste în care au trăit într-un mod pozitiv faţă de persoanele tinere şi cu un grad ridicat de educaţie.