Luni după-amiază, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti a avut loc o Liturghie cu requiem pentru odihna regretatului cineast Sergiu Nicolaescu, decedat în data de 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani.
Aproximativ 30 de persoane au participat, luni după-amiază, la Liturghia cu requiem organizată în memoria lui Sergiu Nicolaescu. Liturghia a început la ora 17.00 şi a durat 45 de minute, timp în care a fost pronunţat de mai multe ori numele de botez al regizorului Sergiu Florin Nicolaescu. Potrivit anunţului Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, demersul a fost făcut „la solicitarea unui grup de credincioşi”.
Sergiu Nicolaescu a fost incinerat pe data de 5 ianuarie şi, conform normelor Bisericii Ortodoxe Române, nu a avut parte de o slujbă de înmormântare, ceea ce a stârnit nemulţumirea multor admiratori ai fostului regizor. Aceştia şi-au îndreptat criticile dure spre familia lui Sergiu Nicolaescu, cu toate că incinerarea a fost dorinţa cineastului, pe care şi-o exprimase în repetate rânduri.
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, iar fostul regizor a avut parte la funeralii de onoruri militare.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20