Slujbă de pomenire pentru cei 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei de la Colectiv

Un sobor de nouă preoţi şi un cor de dascăli au ţinut, luni, o slujbă de pomenire pentru cei care au decedat, în urmă cu doi ani, în incendiul de la Colectiv, în faţa a zeci de persoane care au venit pentru a aprinde lumânări şi pentru a se ruga.

RomaniaTV.net
30 oct. 2017, 12:58
Slujbă de pomenire pentru cei 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei de la Colectiv

„Este o slujbă în memoria tuturor. Tragedia cea mai mare este că au fost numai tineri, adică viitorul de mâine al ţării. Marea majoritatea a lor a fost de intelectuali, dar nu asta este problema, ci modul în care au murit şi suferinţa grea pe care au lăsat-o în urmă. Este o suferinţă care pe toţi ne-a marcat şi nu putem să fim indiferenţi faţă de această tragedie, care ne-a sensibilizat pe toţi. Dumnezeu să îi ierte şi să fie în memoria noastră, a tuturor, veşnic vii”, a spus, în piaţa din faţa fostei Fabrici Pionierul, Arhimandritul Ciprian Grădinaru, potrivit Mediafax.

Nouă preoţi şi un cor de dascăli au ţinut o slujbă de pomenire în faţa clubului Colectiv pentru cei 64 de tineri, care şi-au pierdut viaţa din cauza incendiului. Zeci de persoane au participat la slujbă, s-au rugat şi au aprins lumânări. Printre cei prezenţi au fost şi rude ale victimelor.

„De când am pierdut-o pe Ioana, viaţa a fost un calvar. M-am rugat la Dumnezeu să mă ia şi pe mine. Pentru noi, Ioana a însemnat totul. A fost lumina bătrâneţii noastre de care nu am avut parte pentru că s-a stins la 18 ani. Acum un an, am venit aici pentru că am vrut să particip la investigaţii, dar nu m-au lăsat. O poliţistă mi-a spus să mă duc pe strada cealaltă şi o să mă lămuresc. M-am dus şi am văzut geamurile pentru aerisire, care erau acoperite, topite. Vă daţi seama ce temperatură a fost acolo?”, a mărturisit Vasile Hrisco, bunicul unei victime decedate în Colectiv.

Cei mai mulţi oameni prezenţi la slujbă nu îi cunoşteau pe cei ce au fost victimeale incendiului, dar, spun ei, au venit în semn de respect pentru cei 64 de tineri.

„Am o nepoată de 20 de ani, de vârstă cu mulţi dintre cei care au murit aici şi stau şi mă pun în locul părinţilor şi bunicilor lor, nici nu vreau să mă gândesc dacă aş fi trăit o asfel de suferinţă. Este îngrozitor să vezi că autorităţile nu au făcut nimic şi că doar noi, prin rugăciunile noastre putem să le arătăm că nu i-am uitat”, a explicat Maria, o bătrână de 60 de ani.

În urma incendiului de la Clubul „Colectiv”, din 30 noiembrie 2015, 64 de tineri şi-au pierdut viaţa, unul s-a sinucis, iar alţi 146 au fost răniţi.