Soacră amendată de jandarmi după ce a vrut să îşi „tâlhărească” ginerele proaspăt venit din Franţa

Un conflict izbucnit într-o familie din Blaj, judeţul Alba, a fost aplanat de jandarmi. Aceştia au amendat soacra şi cumnata unui bărbat, după ce vecinii au sunat la 112.

RomaniaTV.net
09 feb. 2016, 13:04
Soacră amendată de jandarmi după ce a vrut să îşi „tâlhărească” ginerele proaspăt venit din Franţa

„Întors în ţară după o perioadă de aproximativ 3 luni petrecută în Franţa, un bărbat în vârstă de 23 de ani s-a deplasat la domiciliul soacrei pentru a-şi întâlni soţia şi copilul. După momentul revederii, a dorit ca, împreună cu familia, să se deplaseze la locuinţa părinţilor săi, situată în localitatea Şona. Pe motiv că în perioada în care s-a aflat în străinătate i-au îngrijit soţia şi copilul în vârstă de un an, soacra şi cumnata i-au cerut să le dea o parte din banii câştigaţi. Bărbatul a refuzat şi, pe acest fond, cele două nu i-au permis soţiei să-l însoţească, deşi femeia este majoră şi şi-a exprimat dorinţa ca, împreună cu fiul ei, să-şi urmeze soţul. Scandalul care a urmat a atras atenţia vecinilor, iar unul dintre aceştia a alertat jandarmii. Un echipaj de jandarmerie a intervenit oportun, a prevenit escaladarea violenţelor şi a aplanat conflictul”, a declarat Jurcoveţ.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, principale vinovate au fost găsite soacra şi cumnata bărbatului, cele două fiind sancţionate contravenţional cu avertisment, respectiv amendă în valoare de 300 lei.

Citeşte şi Clipe de GROAZĂ. Un botoşănean furios a fugărit localnicii cu un TOPOR