Şoc în fotbal. Un mare jucător suferă de o boală rară, s-a retras subit din activitate

Ivan Strinic (31 de ani) şi-a întrerupt cariera pentru moment după ce s-a decoperit că suferă de hipertrofie cardiacă. De această boală a suferit şi Patrick Ekeng, fostul mijlocaş dinamovist care a decedat în timpul unui meci cu Viitorul.

19 aug. 2018, 11:00
Şoc în fotbal. Un mare jucător suferă de o boală rară, s-a retras subit din activitate

AC Milan informează că Ivan Strinic suferă de hipertrofie cardiacă. Jucătorul trebuie să facă investigaţii amănunţite, după o perioadă de odihnă. Din acest motiv, jucătorul îşi va suspenda temporar activitatea sportivă până la finalizarea acestor teste”, se arată într-un comunicat emis de AC Milan.

Ivan Strinic a fost primul transfer realizat în această vară de AC Milan. Fundaşul a evoluat şi la Campionatul Mondial pentru echipa naţională a Croaţiei, alături de care a ajuns până în finala de la Moscova, pierdută în dauna Franţei. Transferul său la Milan a fost perfectat chiar în timpul turneului final. Ivan Strinic a jucat în cariera sa la formaţiile Hrvatski Dragovoljac, Hajduk Split, Dnepr Dnepropetrovsk, SSC Napoli şi Sampdoria Genova.

Patrick Ekeng a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.