ŞOCANT. Un elev a fost bătut crunt de profesorul de sport fiindcă a îndrăznit să strige „ofsaid” VIDEO

Un elev de la Liceul cu Program Sportiv din Vaslui a fost bătut şi umilit de profesorul de sport, chiar în timpul antrenamentului. Potrivit România TV, profesorul bătăuş a fost deranjat că băiatul a strigat ofsaid, în timpul meciului. Revoltaţi, părinţii au scos certificat medico-legal şi i-au făcut plângere profesorului de sport.

02 oct. 2014, 13:47
ŞOCANT. Un elev a fost bătut crunt de profesorul de sport fiindcă a îndrăznit să strige „ofsaid” VIDEO

Juniorul a avut proasta inspiraţie să strige în timpul unui meci de fotbal că a fost ofsaid, după ce echipa sa a luat gol. Protestul său l-a enervat teribil pe profesorul antrenor Octavian Amarandei, care a trecut repede la violenţă. Acesta l-a chemat la el pe elev, l-a luat de urechi, l-a ridicat, încercând să-l mai lovească şi peste faţă cu palma.

Avem şi un certificat medico-legal prin care putem dovedi că băiatul a avut o plagă de un centimetru, a avut zile de îngrijiri medicale, patru-cinci zile de îngrijiri medicale. Nu am vrea ca pe viitor să se mai întâmple această agresiune în şcolile din judeţul Vaslui„, spun părinţii băiatului.

Citeşte şi O femeie din Vaslui a scăpat de închisoare, deşi şi-a muşcat copilul

Eii copilului au sesizat nu doar conducerea liceului şi Inspectoratul Şcolar ci au depus plângere chiar şi la Parchet. Profesorul însă nu a vrut să comenteze în niciun fel acuzaţiile care i se aduc.

Potrivit regulamentului şcolar, antrenorul se va alege doar cu o mustrare. În urma agresiunii de pe terenul de sport, băiatul are nevoie şi de consiliere psihologică pentru a depăşi trauma suferită.

Citeşte şi Un profesor din Botoşani bătea elevii cu o SÂRMĂ. Dascălul a fost SANCŢIONAT