Socrul lui Sebastian Ghiţă, audiat la Secţia de anchetă a magistraţilor după denunţ. Dezvăluiri despre Kovesi

Publicat: Joi, 13 Decembrie 2018 14:33 // Actualizat: Joi, 13 Decembrie 2018 14:33 // Sursa: romaniatv.net

Dumitru Cârstea, socrul lui Sebastian Ghiţă, s-a prezentat, joi, la Parchetul General, de care aparţine Secţia de anchetă a magsitraţilor, pentru a fi audiat după denunţul depus de omul de afaceri contra fostului procuror-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Foto: RomaniaTV.net

"Mi-a spus că (Laura Codruţa Lovesi -n.r.) i-a cerut bani ca să încheie în triumf cazul, fiindu-i necesară această poziţionare pentru a accede într-un post de procuror-şef. Cumplită e un termen bun? Sunt copiii pe care-i fereşti de televizor şi care începi să le explici că nu e adevărat că o doamnă precum Kovesi spune că tatăl lor e mincinos, dovedindu-se de fapt că cea care minte este doamna în cauză. După legile justiţiei, (Laura Codruţa Kovesi -n.r.) ar trebui să plătească", a declarat Dumitru Cârstea, la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Întrebat ce i-a spus Laura Codruţa Kovesi când venea la ei acasă, Dumitru Cârstea a răspuns: "Îmi explica la masă, la o peterecere, vorbe. Nu a vorbit niciodată de dosare".

Şi Andreea Cosma s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General pentru a depune documente în cazul denunţului pe care l-a formulat omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra fostului procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi, dosar în care parlamentara este martoră. Tot marţi a fost audiat şi Nicolae Popa, condamnat la 10 ani şi patru luni de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI şi eliberat condiţionat anul trecut. 

Sebastian Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. Potrivit omului de afaceri, factura prin care a fost plătit avionul a ieşit la iveală de curând, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei.

Procurorul din cadrul Secţiei de anchetă a magistraţilor desemnat să se ocupe de denunţul depus de omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra Laurei Codruţa Kovesi este Adina Florea, respinsă de preşedintele Klaus Iohannis la conducerea DNA.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.7081
RON
22 Jan
noapte -4 °
zi -1 °
Ultimele joburi adaugate
24 H