Şofer în stare gravă după ce a încerat să stingă un incendiu

Clipe cumplite pentru un şofer de 67 de ani din Hunedoara, care încerca să stingă focul care i-a mistuit maşina. Bărbatul s-a ales cu arsuri grave pe jumătate din corp şi a ajuns de urgenţă la spital.

15 iun. 2018, 06:52
Şofer în stare gravă după ce a încerat să stingă un incendiu

Un hunedorean în vârstă de 67 de ani a fost adus în stare gravă la spitalul din Hunedoara, după ce a încercat să stingă flăcările care i-au mistuit mașina. Incendiul s-a produs, joi, în zona Cinciș. „Proprietarul a suferit arsuri de gradul 2 și 3 pe aprox 55 la sută din suprafața corpului, pe toarce anterior și posterior, pe membrul superior drept și membrul inferior drept și pe față. A fost preluat de echipajul medical al Ambulanței, stabilizat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Hunedoara. A fost intubat și investigat suplimentar”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.