Şoferul care a târât un poliţist cu maşina rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a decis vineri ca Ronnen Herscovici, tânărul de 22 de ani care în urmă cu o săptămână a târât un polițist cu mașina, să rămână în arest preventiv.

17 mart. 2017, 11:25
Şoferul care a târât un poliţist cu maşina rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a respins contestația șoferului și a menținut decizia de arestare dată de Tribunalul București pe 11 martie.

Citeşte şi Tânărul care a târât un poliţist cu maşina a fost arestat preventiv UPDATE

Potrivit Poliției Capitalei, pe 11 martie, în jurul orei 03,00, un echipaj al Brigăzii Rutiere a observat un conducător auto care a pătruns în intersecție la culoarea roșie a semaforului, iar în ciuda faptului că a fost efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta și-a continuat deplasarea. Când a oprit, un agent de poliție rutieră i-a solicitat documentele, însă șoferul a devenit agresiv verbal și a demarat având polițistul agățat de oglinda retrovizoare și de centura de siguranță. Polițistul a fost târât aproximativ 20 de metri, după care a reușit să se elibereze.

Colegul polițistului a plecat în urmărirea lui Ronnen Herscovici și cu ajutorul altor echipaje din zonă a reușit să-l blocheze și să-l imobilizeze pe șofer, după ce s-au folosit trei focuri de armă și spray lacrimogen.

Polițistul rănit a fost dus la spital, unde a primit îngrijiri medicale, el suferind leziuni la una dintre mâini.

Citeşte şi Poliţist rănit în Capitală după ce a fost târât cu maşina de un şofer care nu a oprit la semafor. S-au tras focuri de armă