Sofia Vicoveanca: Nu am purtat rochie de mireasă pentru că nu m-am văzut frumoasă

,Nu am purtat rochie de mireasă pentru că nu m-am văzut frumoasă!", este declaraţia surprinzătoare a Sofiei Vicoveanca. Cu toate că a fost căsătorită, doamna cântecului popular românesc a fost împotriva obiceiului de a purta în ziua nunţii rochie albă şi voal. Astfel, ea a mers în faţa altarului îmbrăcată într-un costum bej, cu fustă şi sacou.

05 feb. 2013, 11:20
Sofia Vicoveanca: Nu am purtat rochie de mireasă pentru că nu m-am văzut frumoasă

Cu o viaţă de poveste, Sofia Vicoveanca a vorbit despre întâmplările care i-au marcat existenţa. Una dintre ele fiind chiar nunta ei.

„Soţul meu mi-a respectat în totalitate decizia şi m-am bucurat foarte tare. Eu nu am vrut să port rochie de mireasă pentru că eu nu m-am văzut frumoasă. Şi toate miresele trebuie să fie frumoase.”, a povestit artista pentru Acasa TV.

O dată cu trecerea anilor, solista în vârstă de 71 de ani a rămas la fel de critică cu ea însăşi.

Eu am o prietena care nu mă iartă niciodată. Am oglindă. Iar oglinda este necruţătoare„, a mai povestit Vicoveanca.

Chiar dacă nu s-a simţit niciodată frumoasă, solista nu şi-a dorit niciodată să apeleze la chirurgia estetică. Ea se declară mulţumită de viaţa pe care a avut-o şi de tot ceea ce i-a oferit Dumnezeu.