SONDAJ. Ce părere au românii despre o FEMEIE-PREMIER

Multi dintre romani considera ca locul femeilor nu este in politica si doar unul din patru crede ca o femeie premier ar schimba lucrurile in bine, potrivit unui sondaj INSCOP.

07 mart. 2015, 20:05
SONDAJ. Ce părere au românii despre o FEMEIE-PREMIER

Pusi in fata ipotezei ca partidele sa fie obligate prin lege sa promoveze mai multe femei in posturi alese, 44,5% dintre respondenti au spus ca sunt de acord cu aceasta idee, 37% se opun, in timp ce 18,5% au ales sa nu raspunda la intrebare, scrie ziare.com

Referitor la modul in care ar schimba scena politica implicarea mai mare a femeilor, 40,3% dintre cei chestionati sustin ca lucrurile ar ramane la fel, 25% au spus ca situatia ar fi mai buna, iar 17,2% considera ca lucrurile ar merge mai rau. La aceasta intrebare 17,5% nu au raspuns.

La intrebarea „Ce parere aveti despre posibilitatea ca o femeie sa devina prim-ministrul Romaniei” raspunsurile s-au suprapus in mare parte cu cele de la intrebarea anterioara.

Asadar, 47,4% dintre respondenti sunt de parere ca o femeie premier nu ar schimba situatia, 24,3% spun ca lucrurile s-ar imbunatati, 12,5% afirma contrariul, iar 15,8% au ales sa nu raspunda.

Sondajul „Barometrul Inscop – Adevarul despre Romania” a fost realizat in perioada 5-10 februarie 2015, avand la baza 1.065 de persoane reprezentative pentru populatia Romaniei de peste 18 ani.